Două drone de tip avion, pentru Poliția de Frontieră

Două drone de tip avion, pentru Poliția de Frontieră
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră, aceste aparate putând acoperi zone de până la 150 de kilometri, potrivit News.ro.

"Instruirea poliţiştilor de frontieră care operează dronele s-a desfăşurat în Africa de Sud, timp de zece zile, la sediul producătorului de echipamente. Cei şase poliţişti de frontieră selectaţi din cadrul structurilor teritoriale au parcurs un program complex de training care va permite folosirea aeronavelor la capacitate optimă. Aceste echipamente vor crea avantajul unei supravegheri eficiente, acoperirea unor zone de până la 150 de kilometri, crescând semnificativ timpul de reacţie prin planificarea strategică a echipajelor ce pot interveni cu celeritate, complementar mijloacelor de supraveghere deja existente", a transmis şeful Poliţiei de Frontieră, Cornel-Laurian Stoica.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au arătat că prin acest proiect se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere a frontierei de stat şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete, iar dronele reprezintă o sponsorizare din partea companiei Philip Morris Products SA, valoarea acestora fiind de aproape 500.000 de dolari, fără TVA.

În dotarea Poliției de Frontieră se mai află 38 de aeronave fără pilot la bord.

Citit 534 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Aprilie 2024 15:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro