PROPUNERE / Zi nelucrătoare pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei

PROPUNERE / Zi nelucrătoare pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Declararea zilei de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei (patronul spiritual al Galaţiului), ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare, este propusă, printr-o iniţiativă legislativă, de un grup de 43 de deputaţi şi senatori PDL."Considerăm că poporul român are nevoie mai mult ca niciodată de unitate şi solidaritate, iar valorile creştine contribuie definitoriu la realizarea acestora. De aceea, apreciem ca fiind oportună declararea zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Propunerea legislativă pentru modificarea Codului muncii, înregistrată la Parlament la 1 noiembrie, are 43 de iniţiatori, deputaţi şi senatori PDL, între care se numără gălăţeanul Mircea Toader, Roberta Anastase, Claudia Boghicevici, Costică Canacheu, Petru Călian, Iustin Cionca-Arghir, Cătălin Croitoru, Ioan Oltean, Dumitru Pardău, Gelu Vişan, Viorel Badea.

Citit 1432 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2011 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.