Incendiul de vegetaţie din Transalpina: Peste 200 de pompieri intervin pentru stingerea focarelor

Incendiul de vegetaţie din Transalpina: Peste 200 de pompieri intervin pentru stingerea focarelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 200 de pompieri din Sibiu, Alba şi Vâlcea continuă, luni, operaţiunile pentru stingerea incendiilor produse în zona montană aflată la graniţa dintre cele trei judeţe, numită Transalpina, focarele fiind întreţinute de vântul care a bătut cu peste 70 de kilometri la oră pe toată durata nopţii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, incendiile nu au fost încă lichidate, peste două sute de pompieri intervenind pentru stingerea acestora.

"În această dimineaţă (luni dimineaţa - n.r.), la ora 6.00, au plecat din unitate colegi care să îi înlocuiască pe cei care au lucrat pe munte. Incendiile nu sunt lichidate şi se lucrează în continuare pentru stingerea lor. Nu mai există flăcări, dar există în continuare multe cioturi care încă fumegă şi fiecare trebuie luat şi stins", a declarat  purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Joe Stroescu.

Potrivit acestuia, operaţiunea este cu atât mai dificilă cu cât în zona montană bate vântul destul de puternic şi întreţine focarele.

Citit 967 ori Ultima modificare Luni, 07 Noiembrie 2011 11:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.