Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, în unanimitate, sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului și xenofobiei, informează HotNews.
Potrivit unui comunicat CCR, „legea este clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării, pe care l-a raportat la obiectul și scopul legitim al legii, acela de a proteja prin mijloace penale valorile sociale cele mai importante ale unei societăți democratice, fundamentate în necesitatea asigurării demnității ființei umane și a respectului deplin al drepturilor și libertăților fundamentale”.
Nicușor Dan a reclamat într-o conferință de presă neclaritatea noțiunilor de „legionar” și „fascist” și a dat exemplul unei asociații din Făgăraș care promovează Rezistența anticomunistă, dar în care unii membri au avut în trecut legături cu Mișcarea Legionară. „Întrebarea este: această asociație are sau nu are caracter legionar? - pentru că legea nu ne spune. Și, dacă are caracter legionar, oamenii ăștia trebuie să facă pușcărie sau nu? Eu cred că nu”, a precizat Nicușor Dan.
Acesta a concluzionat că „sunt multe astfel de neclarități, care lasă loc arbitrarului” și că „trebuie să avem o lege care să condamne manifestări xenofobe, antisemite, rasiste, de orice fel, fără discuție, dar o astfel de lege trebuie să fie foarte clară, ca să nu lase loc la interpretări și eventual la abuzuri”.
După decizia Curții, singura opțiune a președintelui este să retrimită legea în Parlament, pentru reexaminare. Dacă Legislativul nu o va modifica, va fi obligat să o promulge.
Aceasta a fost prima ședință a CCR de la alegerea în funcția de președinte a Siminei Tănăsescu, prima femeie care ocupă această poziție. Totodată, este prima ședință în noua formulă a Curții Constituționale, care îi include pe cei trei judecători numiți recent: Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș.