Bilanțul primelor 100 de zile ale premierului Bolojan

Bilanțul primelor 100 de zile ale premierului Bolojan
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, raportul asupra celor mai importante decizii și direcții politice asumate în primele sale 100 de zile de mandat. Șeful Guvernului a subliniat că întreaga perioadă a fost marcată de măsuri menite să redea stabilitate financiară României și să pregătească reforme majore, atât în domeniul fiscal, cât și în cel al administrației publice, potrivit HotNews.ro.

„Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare. Am luat măsurile care s-au impus și care erau absolut necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României”, a declarat premierul. Bolojan a precizat că, datorită acestor intervenții, a fost evitată incapacitatea de plată cauzată de un deficit de peste 9% și de veniturile cele mai scăzute din PIB la nivelul Uniunii Europene. „Nu a fost austeritate, ci responsabilitate”, a adăugat acesta.

Unul dintre pașii importanți a fost limitarea cheltuielilor publice, prin plafonarea salariilor și reducerea sporurilor din sectorul bugetar, măsuri pe care premierul le consideră „absolut necesare și care trebuie continuate”. Totodată, a fost stabilită o prioritizare a investițiilor, astfel încât proiectele să poată fi duse la capăt în limitele financiare existente. Investițiile finanțate din fonduri naționale vor fi continuate doar cu cofinanțare din partea autorităților locale, în timp ce accesul la fondurile europene a fost păstrat și chiar renegociat.

La capitolul apărare și infrastructură, Guvernul a obținut sume importante pentru cheltuieli militare, dar și pentru proiecte cu utilizare mixtă, precum autostrăzile Moldovei. În privința energiei, premierul a punctat necesitatea urgentării unor lucrări: „Trebuie să terminăm hidrocentralele aflate într-un stadiu avansat... Susținem proiectele nucleare, în special zona de la Cernavodă, și proiectele de stocare și pompaj”.

Reforma administrației locale și centrale rămâne o prioritate, Bolojan arătând că „avem nevoie de o administrație care să fie mai eficientă şi un factor de dezvoltare”. Reducerea cheltuielilor de funcționare și corelarea transferurilor bugetare cu gradul de colectare a taxelor sunt măsuri considerate esențiale. De asemenea, premierul a reiterat necesitatea interzicerii cumului pensiei cu salariul: „Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune măsura în aplicare”.

Printre obiectivele imediate se află și finalizarea unei strategii privind cărbunele, valorificarea gazelor din Marea Neagră prin industrii locale și sprijinirea relocării unor fabrici în România pentru reducerea importurilor de medicamente și produse agroalimentare.

Bilanțul celor 100 de zile a inclus și măsurile fiscale adoptate în Parlament. Guvernul și-a angajat răspunderea pe un pachet ce a prevăzut majorarea TVA de la 19% la 21% și înghețarea pensiilor și salariilor în 2026. Alte patru pachete de reforme, între care cel referitor la pensiile magistraților, sunt în prezent în analiza Curții Constituționale.  

Ultima decizie majoră a fost rectificarea bugetară adoptată la 1 octombrie, prin care bugetul statului va beneficia de 3 miliarde de lei suplimentari până la finalul anului. „Sunt două constante pe care nici un guvern nu le poate evita - să ne încasăm veniturile și să reducem și limităm cheltuielile de funcționare. Doar așa putem avea bugete echilibrate și vom putea finanța investițiile”, a subliniat Ilie Bolojan.

Citit 160 ori Ultima modificare Vineri, 03 Octombrie 2025 16:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro