La doar câteva zile după ce Marea Britanie a prelungit în mod oficial până în 2013 restricţiile pe piaţa muncii pentru bulgari şi români, încă se mai găsesc unii care să agite sperietoarea imigraţiei. Migrationwatch, aceeaşi organizaţie care în urmă cu cinci ani profeţea o „invazie” a românilor pe aeroportul Heathrow după momentul aderării, a lansat acum o altă judecată de valoare prin care încearcă să acrediteze ideea că este o legătură directă între şomajul în rândul tinerilor britanici şi locurile de muncă ocupate de est-europeni.
După logica organizaţiei, instalatorul polonez, căpşunarii, şoferii sau constructorii din fostele ţări comuniste, dispuşi să lucreze mult şi pe bani puţin, ar fi furat locurile de muncă ale junilor britanici. Migrationwatch îşi menţine poziţia chiar dacă inclusiv datele statistice oficiale dovedesc faptul că ipoteza înaintată este o inepţie. Pe de o parte, cea mai mare parte a slujbelor ocupate de imigranţi sunt unele indezirabile pentru britanici, slujbe prea grele, prea prost plătite sau prea periculoase pentru a fi luate în calcul.
Pe de altă parte, organizaţia cu pricina uită să precizeze că şomajul în rândul tinerilor britanici a intrat pe un trend ascendent mult înainte de 2004, nu este amintit nici faptul că, în ciuda crizei economice, doar 300.000 de est-europeni au încercat să-şi croiască o soartă mai bună în Marea Britanie. Din păcate, mesaje precum cele transmise de Migrationwatch nu fac decât să alimenteze curentele xenofobe şi radicale şi sunt, în fapt, instrumente pentru o categorie de politicieni care, într-adevăr, doreşte să confişte viitorul tinerilor britanici.
De asemenea, încercarea de a face din imigranţi sursa tuturor relelor ascunde mai degrabă incapacitatea unui sistem de a genera răspunsuri la provocările noilor provocări. Acelaşi model a fost aplicat nu numai în Marea Britanie, ci şi în ţări precum Italia sau Franţa. Imigranţii sunt o categorie mai vulnerabilă în faţa atacurilor politice, iar dacă din asta se poate obţine capital electoral, sunt destui pregătiţi să şi încerce să-l obţină. Şi poate că nu este deloc întâmplător că Migrationwatch este condusă de sir Andrew Green, o persoană deloc străină de viaţa politică şi cu opinii radicale declarate la adresa imigranţilor. Până în prezent, societatea britanică a fost în general prudentă în faţa unor poziţii atât de radicale. Să sperăm că „specificul britanic” se va păstra, într-un sens pozitiv, şi pe viitor şi că nu va face din identitatea de londonez o virtute în sine.
