Ministrul Theodor Baconschi a fost demis!

Ministrul Theodor Baconschi a fost demis!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament, premierul Emil Boc.

Teodor Baconschi se află la Bruxelles unde participă la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe.

În finalul discursului susţinut în Parlament, şeful Guvernului a arătat că, în aceste zile, reacţia politicienilor nu a fost întotdeauna cea mai potrivită şi că regretă sincer "derapajele şi stângăciile verbale" ale unor colegi ai săi la adresa protestatarilor, precizând că doreşte să transmită acestora scuze publice.

"Vreau de asemenea să ştiţi că, pe această linie, am luat decizia de revocare din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi am înaintat preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie pentru declaraţiile făcute", a spus Boc.

Teodor Baconschi a scris, în urmă cu o săptămână, pe blogul său, că un lucru devine clar pentru "toţi românii de bine", respectiv că a început "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face "România care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată".

Citit 935 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2012 14:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.