Fie şi numai evocarea posibilităţii ca Franţa să părăsească Spaţiul Schengen a generat multă nervozitate atât la Bruxelles, cât şi în rândul aliaţilor politici ai lui Nicolas Sarkozy. În Parlamentul European, un deputat se întreba retoric cine este în Franţa candidatul extremei dreapta, Sarkozy sau Marianne Le Penn? În Germania, cancelarul Angela Merkel, din aceeaşi familie politică europeană cu preşedintele francez a exclus să mai participe la un miting electoral al acestuia.
Reacţiile au fost cât se poate de explicite, în speranţa că Sarkozy a înţeles că nu e bine să se joace cu focul populismului. Unde mai pui că, în fapt, Spaţiul Schengen este una dintre cele mai mari realizări ale proiectului Uniunii Europene, iar o compromitere a acestuia ar putea însemna începutul unui disoluţii a spaţiului comunitar, cu efecte negative inclusiv pentru Franţa. Desigur, trebuie admis că UE are probleme în controlarea fluxurilor de imigranţi, mai ales în perioada de după declanşarea revoluţiilor din "primăvara arabă", că există vulnerabilităţi la graniţa dintre Grecia şi Turcia, dar de aici la a da partenerilor europeni ultimatumuri cum a dat Sarkozy este cale lungă.
Culmea este că reformarea Spaţiului Schengen se află pe agenda instituţiilor europene şi deja s-au conturat o serie de soluţii care să asigure atât securitatea frontierelor interne, cât şi a celor externe. Preşedintele francez marşează însă pe tema imigraţiei ştiind că acest lucru ar putea să-i aducă din partea persoanelor cu vederi mai radicale acele câteva procente care îl despart de candidatul socialiştilor, Francois Hollande.
Dat fiind contextul electoral, mulţi îi dau circumstanţe atenuante lui Sarkozy, discursul său nefiind neapărat privit şi ca rezultatul schimbării unei politici. De altfel, nu e prima dată când Sarkozy denotă "flexibilitate" în opiniile sale cu privire la spaţiul comunitar. În 2008 era mai degrabă eurosceptic urmând trendul care a generat eşecul Tratatului Constituţional european, pentru ca ulterior, mai ales pe perioada preşedinţiei franceze a UE, Sarkozy să pozeze în protectorul Europei. Indiferent cum ar fi, Sarkozy a reuşit să intre şi el în galeria şefilor de stat şi de guvern care s-au folosit de temele europene într-un mod populist, precum Lech Kancynski, Vaclav Klaus sau, mai nou Viktor Orban.
În acest caz, mai poate fi, de exemplu, acuzat guvernul olandez că admite presiunile radicale ce menţin România şi Bulgaria în afara Spaţiului Schengen? Să ne mai mire că mişcările xenofobe sunt tot mai numeroase şi mai puternice? Din păcate, nu mai vorbim de "anomalii" politice, ci chiar de politică de stat!
