Franţa are de astăzi, în mod oficial şi cu „buletin” de Elysee, un nou preşedinte. Unul care iese oarecum din tiparele cu care am fost obişnuiţi în ultimii ani. Înainte de toate, Francois Hollande este socialist, singurul preşedinte din această familie politică victorios în alegerile prezidenţiale din ultimii 17 ani. De altfel, gurile rele spun că Hollande nu a câştigat alegerile, ci că Nicolas Sarkozy le-a pierdut… Dincolo de unda de sarcasm care răzbate din astfel de declaraţii, nu se poate nega, totuşi, că Francois Hollande a câştigat în campania electorală mizând mai puţin pe calităţile sale de lider, cât mai ales pe votul negativ la adresa lui Sarkoyz. Hollande a promis că „va scăpa ţara de Sarkozy” şi a fost de ajuns. Aici, poate, s-ar vedea a doua calitate, electorală cel puţin, a noului preşedinte: este un anti-Sarkozy nu numai din punct de vedere politic, ci şi din punct de vedere comportamental, al modului de relaţionare cu ceilalţi, al modului în care a evitat până acum ieşirile prea temperamentale. Dar dincolo de aceste aspecte, calităţile care interesează în ultimă instanţă sunt cele de a conduce Franţa pe timp criză şi, mai mult, de a găsi, alături de ceilalţi lideri europeni, ieşirea din criză a economiei comunitare. Din acest punct de vedere, Hollande este departe ca experienţă de Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI, cel care a fost până la încurcăturile judiciare de la New-York candidatul pe care mizau socialiştii. Strauss-Kahn ar fi fost considerat un interlocutor mai bun şi de ceilalţi lideri europeni, fie ei de stânga sau de dreapta… Şi adevărul este că, deşi Francois Hollande va face, de exemplu, prima vizită oficială la Berlin în calitate de preşedinte al Franţei, opiniile sale nu stârnesc un mare entuziasm printre liderii germani. Hollande a promis în campanie că va cere renegocierea pactului fiscal obţinut după atâtea negocieri dificile şi completarea lui cu măsuri de creştere economică. Tonul dat la Paris a fost preluat şi de alţii, iar după victoria lui Hollande au fost destui oficiali europeni care au început să conteste spiritului de austeritate german. Rezonanţa care se regăsea de cele mai multe ori între Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy în probleme economice s-ar putea să nu se mai regăsească în formula cu Hollande. Scăderile de pe piaţa financiară europeană sunt şi ele un semn de pesimism. Dar să nu ne pierdem încrederea în francezi. Poate, cine ştie, chiar au votat cum era mai bine, nu numai pentru ei, ci pentru întreaga Uniune.
Schimbare de gardă la Elysee Scris de Ovidiu Amălinei
