Producătorii de preparate din carne vor să crească preţurile, până la Crăciun

Producătorii de preparate din carne vor să crească preţurile, până la Crăciun
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Producătorii de preparate din carne vor să majoreze preţurile, până la Crăciun, cu 10 la sută, ca urmare a scumpirii materiei prime, utilităţilor şi combustibililor, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Timiş a spus că după creşterile de preţuri la energie, gaze şi combustibili preţul cărnii a urcat în ultimele luni cu 15 la sută.

"Oamenii au mai puţini bani în buzunar, deci cumpără mai puţin, TVA-ul este ceea ce determină ca marea majoritate a consumatorilor să se ducă în zona produselor ieftine, şi atunci mâncăm mai puţin, mai ieftin şi mai puţin sănătos", a afirmat el.

Şeful ARC a adăugat că producătorii de mezeluri vor încerca să mărească preţurile, pentru că ei cumpără carne mai scumpă cu aproximativ 25 la sută comparativ cu începutul anului.

"Noi vom încerca să mărim preţul cu 10 la sută. Nu vrem, dar ne obligă situaţia, dacă materia primă este mai scumpă şi se anunţă în fiecare săptămână scumpiri. Nu ştim însă dacă piaţa va suporta majorările de preţ. Noi vom face tot ce se poate ca să rămânem în viaţă şi să ne putem vedea şi la anul", a mai spus el.

Şi carnea de porc s-ar putea scumpi până la Crăciun cu până la 15 la sută.

"În România, în apropierea sărbătorilor de iarnă, se taie trei milioane de porci în fundul curţii. Şi atunci se dereglează piaţa în mod direct. Probabil că preţurile la aceşti porci pe care îi taie ţăranii vor fi, ca în fiecare an, mai mari decât cele cu care vindem noi la ora actuală", a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

El a afirmat că preţurile ar putea creşte până la Crăciun cu maxim 15 la sută, pentru că piaţa nu suportă majorări mai mari.

Nici la carnea de pasăre piaţa nu suportă majorări mari de preţuri, iar producătorii susţin că vând în pierdere şi cer scăderea TVA.

Citit 1025 ori Ultima modificare Joi, 01 Noiembrie 2012 22:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.