Ponta spune că proiectul de buget va fi discutat cu toate partidele parlamentare, inclusiv opoziţia

Ponta spune că proiectul de buget va fi discutat cu toate partidele parlamentare, inclusiv opoziţia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul de buget pentru acest an va fi discutat cu toate partidele reprezentate în Parlament, inclusiv din opoziţie, a declarat premierul Victor Ponta, arătând că doreşte să meargă cu miniştrii de resort la toate grupurile parlamentare pentru a prezenta schiţa de buget.

"Acest proiect îl voi discuta cu toate instituţiile şi partidele reprezentate în Parlament. Intenţionez, împreună cu miniştrii de resort, să merg la toate grupurile parlamentare, de la putere şi din opoziţie. Nu e vorba de a căuta voturi - majoritatea are voturi - dar de a arăta într-adevăr o schimbare a ceea ce înseamnă mod de folosire a banului public. Banul public nu e al nostru, al USL-ului, banul public este al României şi cred că cei din opoziţie trebuie cel puţin informaţi şi consultaţi chiar dacă n-o să-i convingem neapărat să voteze «pentru»", le-a spus Ponta membrilor Cabinetului, în şedinţa de vineri.

El a precizat de asemenea că doreşte ca în perioada iemdiat următoare să prezinte mass-media şi societăţii civile, pe larg, situaţia actuală a României.

Citit 660 ori Ultima modificare Vineri, 04 Ianuarie 2013 14:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.