Dan Şova: Vom avea 240 de milioane de euro pentru astuparea gropilor în acest an

Dan Şova: Vom avea 240 de milioane de euro pentru astuparea gropilor în acest an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, a declarat vineri că bugetul din acest an pentru astuparea gropilor de către CNADNR va ajunge la 240 milioane euro, urmând ca alte sume să fie suportate din bugetul Ministerului de Finanţe, pentru reabilitări.

"Acum, de exemplu, avem pentru gropi, ca să fiu foarte explicit, o alocare de 180 de milioane de euro, care probabil că va fi suplimentată undeva la vreo 230-240 de milioane de euro şi încercăm să facem ce se poate în ţară. Direcţiile regionale de drumuri şi poduri, analizând situaţia infrastructurii, au făcut cereri către CNADNR de peste 4 miliarde de euro, numai pentru gropi, dar bugetul e de 200 şi ceva de milioane de euro. Fireşte, se poate, şi cererile lor sunt exagerate. Eu din ce am vorbit la CNADNR şi din informaţiile pe care le-am obţinut şi de la Consiliul de Administraţie sunt bani suficienţi pentru a acoperi gropile. Restul intră pe bugetul mare de la Finanţe pentru reabilitări", a declarat el.

Şova a făcut aceste afirmaţii la Palatul Parlamentului, unde a participat la lucrările atelierelor organizate de PSD.

Citit 543 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2013 14:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.