BNR emite o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 ani de la naşterea lui Nicolae Grigorescu

BNR emite o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 ani de la naşterea lui Nicolae Grigorescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, pe 29 aprilie, o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Grigorescu.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei, metal - argint, titlu - 999‰, formă rotundă, diametru - 37 mm, greutate - 31,103 grame, calitate proof, cant zimţat.

Aversul monedei redă o compoziţie grafică sugerând o paletă de pictură, care prezintă imaginea Muzeului Memorial "Nicolae Grigorescu" din Câmpina, valoarea nominală "10 LEI", stema României, inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune "2013".

Reversul monedei prezintă portretul şi semnătura pictorului Nicolae Grigorescu, inscripţia "NICOLAE GRIGORESCU" şi anii între care a trăit artistul "1838 - 1907".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360 de lei/ bucata.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 175 de ani de la naşterea lui Nicolae Grigorescu au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie în scop numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Citit 721 ori Ultima modificare Vineri, 26 Aprilie 2013 11:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.