Peste 1.100 de posturi din sănătate vor fi deblocate şi scoase la concurs

Peste 1.100 de posturi din sănătate vor fi deblocate şi scoase la concurs
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un număr de 1.124 posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, vor fi deblocate prin scoaterea la concurs a acestora, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Acesta a arătat că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar. Printre specialităţile vizate se numără domeniul anesteziei şi terapiei intensive, precum şi cel al psihiatriei.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicoescu, a declarat luni, după întâlnirea cu reprezentanţii Sanitas, că a convenit împreună cu aceştia suspendarea oricărui conflict colectiv de muncă, urmând ca miercuri să aibă noi runde de discuţii.

Tot după negocierile de luni de la Ministerul Sănătăţii, prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a anunţat că greva generală anunţată pentru 28 noiembrie ar putea fi suspendată miercuri, dacă revendicările Federaţiei Sanitas şi prezentate de ministrul Eugen Nicolăescu în şedinţa de Guvern vor fi acceptate.

Creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar, deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem şi un nou contract colectiv de muncă au fost printre subiectele discutate la întâlnirea care a avut loc luni la Ministerul Sănătăţii.

Greva generală din sistemul sanitar a fost amânată

Greva generală din sistemul sanitar a fost amânată, iar conflictul de muncă este suspendat, după ce Guvernul a aprobat unele dintre revendicări şi la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, a anunţat preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.

Citit 841 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Noiembrie 2013 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.