Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă
singuri, fără mamă, singuri, fără tată...
stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...!
(nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!)
Mâna ta măruntă stă încet, cuminte,
nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte,
după sânul mamei duse prea departe,
duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte!
Gura ta (dulceaţă de-o cireaş-amară)
nu mai gângureşte, tace, numai tace,
nu mai poate spune: vino, vino-ncoace!...
(nani-nani-nani-n veci de veci, fecioară!)
Nimenea n-aude, nimenea nu vede
cum se-ntâmplă gheara lungă a plecării
într-o lume (poate) mult mai acătării,
fără vis şi foame, fără dor şi sete!
Singură, păpuşă, tristă, lângă râpă...
te-nconjoară fluturi să te învelească,
să-ţi păzească somnu-n matria cerească!...
(nani-nani-nani, scumpa mea de cârpă!)
