Bilete de tren gratuite pentru tinerii care vizitează ţările UE

Bilete de tren gratuite pentru tinerii care vizitează ţările UE
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Uniunea Europeană va finanţa în 2018, potrivit bugetului anual adoptat joi de plenul legislativului comunitar, un proiect-pilot, de 12 milioane de euro, privind asigurarea a cel puţin 30.000 de bilete gratuite de tren pentru tinerii din statele membre care împlinesc anul următor vârsta de 18 ani şi doresc să viziteze statele membre.

Europarlamentarul român Siegfried Mureşan (PMP/PPE), raportor al Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2018, a precizat: "De la începutul anului, am spus că îmi propun să lansez acest proiect şi mă bucur că pot anunţa astăzi că reuşim să îl lansăm anul următor, că am reuşit să alocăm 12 milioane de euro şi astfel 30.000 de tineri care împlinesc 18 ani în anul următor vor primi şansa, prin aceste bilete pe care le vom oferi gratuit din partea Uniunii Europene, să călătorească în Europa, să vadă noi realităţi, să aplice limbile străine şi să le exerseze. Şi să facă primii paşi spre experienţa internaţională, atât de necesară pentru a găsi un loc de muncă într-adevăr bun şi stabil în zilele noastre", a afirmat Mureşan.

Potrivit acestuia, costul unui astfel de bilet de tren prin care se poate face un tur al statelor UE este de circa 450 de euro, însă la nivelul instituţiilor UE există speranţa că se vor putea obţine şi unele discounturi, astfel încât numărul biletelor disponibile gratuit pentru această categorie de tineri să ajungă la circa 35.000.

Eurodeputatul român a mai arătat că în bugetul UE pentru 2018 (160,1 miliarde de euro - n.r.), adoptat vineri în plenul PE, sunt prevăzute mai multe creşteri de sume pentru programele destinate tinerilor, precum cele destinate programului "Erasmus+" de mobilitate universitară, combaterea şomajului în rândul tinerilor sau sprijinirea tinerilor fermieri.

Citit 3077 ori Ultima modificare Vineri, 01 Decembrie 2017 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.