Anca Melinte

Anca Melinte

Studiază canto la GALAȚI şi este deja NEXT STAR. Joi seară, la Antena 1

Marți, 26 Aprilie 2016 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Are doar cinci anişori şi vine la Galaţi tocmai de la Isaccea, ca să studieze canto. Vocea, talentul, dar mai ales pasiunea pentru muzică impun sacrificii, mai ales când eşti deja „Next Star”. Vorbim despre tulceanca Sofia Lupu, care va urca din nou pe scena emisiunii „Next Star” de la Antena 1. Micuţa, care este eleva profesoarei de canto Monica Măciuceanu, a participat anul trecut la „Next Star” şi a ajuns, alături de surioara ei Maria, în vârstă de şase ani, până ...

Cine poate PRIMI LOCUINȚĂ de la Primărie

Marți, 26 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Legislativul local a aprobat tabelul nominal cu familiile care întrunesc criteriile de atribuire a unei locuinţe aflate în administrarea Consiliului Local Galaţi. Potrivit documentelor care însoţesc hotărârea, în urma analizării dosarelor depuse, din totalul de 932 de solicitări, doar 185 de familii au întrunit condiţiile necesare, conform criteriilor stabilite pentru accesul la o locuinţă. Trebuie spus că, dacă la momentul încheierii contractului de închiriere sau a procesul ...

O săptămână departe de Galaţi. PRIMARUL Marius Stan, la Moscova

Marți, 26 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul Marius Stan nu va participa marți, 26 aprilie, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, deoarece este plecat din ţară, tocmai la Moscova. Potrivit unei informări transmise de Biroul de Presă al Primăriei, edilul participă, în perioada 25-29 aprilie, la sesiunea de primăvară a adunării Clubului Internaţional al Mării Negre (IBSC), organizaţie al cărei preşedinte este. Reuniunea de lucru este găzduită de capitala Federaţiei Ruse, Moscova. "În cadrul lucrărilor ...

Chimie aplicată în construcţii/ Gălăţean cu AFACERE DE TOP în Italia (FOTO)

Vineri, 29 Aprilie 2016 11:00 | Publicat în DIASPORA
Absolvent al Facultăţii de Metalurgie din Galaţi, promoţia 2003, inginerul George Dobrea a plecat în Italia ca să înveţe la modul profesionist o meserie. Masterand la Facoltà di Ingegneria din Trento, avea să afle că facultatea era de fapt pe şantiere, nu între zidurile sofisticatelor şi super dotatelor laboratoare. Astăzi, GEOPAV Sistemi Resinosi, firma de proiectare şi realizare a sistemelor răşinoase aplicate în construcţii deschisă de George Dobrea, este actor principal ...

N-ai dosar penal? Nu eşti candidat serios!

Luni, 25 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Preot, amantă, violenţe, dosar, candidatură. Dosarul penal, cercetarea penală sau măcar o incompatibilitate şi un conflict de interese sunt un „must have” al candidaţilor la alegerile locale. Sincer, mă uit în jur şi remarc că dacă eşti un candidat fără vreun zurgălău penal chiar nu te ia nimeni în seamă! Şi e valabil chiar şi pentru candidaţii care, până acum, n-au avut treabă decât cu cele sfinte, nu cu politica. Deunăzi, am văzut, la ştirile România Tv, cum ...

Cât costă EUTANASIEREA unui câine, la Galați. TARIF votat de aleşii locali

Luni, 25 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Tariful aprobat de aleşii locali pentru eutanasierea câinilor fără stăpâni de pe domeniul public este nu mai puţin de 74,02 de lei/cap câine, fără TVA. Votul s-a făcut la solicitarea Serviciului Public Ecosal care a motivat că tariful stabilit iniţial, de 13,08 lei/ cap de câine nu acoperă decât 18 la sută din totalul cheltuielilor cu această activitate. „Activitatea de eutanasiere se realizează în cadrul padocului din strada Zimbrului şi presupune urmarea unei proceduri v ...

Consiliul Local Galați, CONVOCAT a patra oară. Aleşilor nici de procurori nu le e frică?

Luni, 25 Aprilie 2016 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aşa s-ar crede dacă avem în vedere că, la şedinţa ordinară de miercurea trecută a Consiliului Local, câţiva dintre consilieri n-au avut nici cea mai mică rezervă să se furişeze din sala de şedinţă în care erau prezenţi Didina Dănăilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, şi procurorii generali adjuncţi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Reprezentanţii Parchetului veniseră tocmai pentru a le solicita sprijinul aleşilo ...

România, cu „triunghiul de negreaţă” pe ochi

Sâmbătă, 23 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De la dr. Bacalbaşa cetire. „Ce putem spune? Sexul este o realitate majoră a existenţei noastre. Moralitatea este o noţiune fluidă şi care evoluează în timp. Dar toată povestea aceasta îmi aduce aminte de o colaboratoare a mea care avea o vorbă în relaţia cu oamenii şi cu bărbaţii: o să-i pun chestia aia pe ochi. Se referea la triunghiul de negreaţă… Ei, vezi, României i se pune chestia aia pe ochi, şi în timpul ăsta se umblă la portofel! Că problema noastră nu es ...

Cum EXTRAGI CĂPUȘA din corpul animalului de companie

Vineri, 22 Aprilie 2016 15:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Aşa cum am promis, încercăm să vă explicăm astăzi cum puteţi extrage căpuşa din corpul animalului, în cazul în care nu puteţi merge de urgenţă la veterinar. Subliniem că oricum trebuie mers la medic, pentru efectuarea unor analize şi prescrierea unui tratament adecvat. Nu striviţi corpul parazitului! Prima grijă este să ...

Două gălăţence au făcut SPECTACOL la „Next star” (VIDEO)

Vineri, 22 Aprilie 2016 14:30 | Publicat în MAGAZIN
Adnana Mocanu, în vârstă de şase ani, şi Gunay Cilenti, în vârstă de opt ani, au strălucit, joi seara, în ultima ediţie de concurs a emisiunii „Next star”, câştigând o ploaie de steluţe verzi, dar şi inimile publicului şi ale juriului - Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa şi CRBL! Prima în concurs Adnana a spart gheaţa, urcând prima pe scenă. Veselă, dezinvoltă, în pas cu moda, micuţa avea în buzunar, drept „talisman”, un dinţişor! Culmea, dinţişorul îşi g ...
Pagina 989 din 1720