Tot zvârle seminţe... (prin haos)... tot ară... (seminţe cu gene de cald şi de frig)... cultivă ecouri şi drojdii şi resturi din visu-i... şi iese nimic... tot nimic! Seminţe bizare, sterile, fecunde, cu gene mai false, mai scurte, mai lungi...! Acest ucigaş visător se tot joacă de-a tot cu nimic, de-a acum cu atunci! Tot zvârle seminţe, mănâncă seminţe şi scuipă în ochi infinitul mărunt... se crede mai mare decât tot nimicul mai mult decât tot cest etern muribund! Se ...

Şi câţi săteni, Domnule, trec (tăcuţi şi serioşi) încolo şi încoace! Da... trec murmurând câte-o doină, trec fără să scoată nici un cuvânt aiurea, dar trec numai şi numai Înainte! Către muncile câmpului trec! Aici şi acum... nu se termină niciodată muncile câmpului! Numai puturoşii termină înainte de a începe orice! Uite, lui nenea ăsta din marginea satului i se suie troscotul şi căpriţa şi ştiriţa pe geamuri, iar el doarme pe prispă, ostenit de vin şi de ...

Moto: "au fost odată patru camere prin care/ curgeau furtuni şi poezii devastatoare/ acuma-s goale şi au geamurile sparte/ miroase-a gratis fără rost miroase-a moarte" (Iolanda Cremene) !cică nu mai sună, cică nu mai poate, cică nu mai ştie doamna cumsecade! !doamna cumsecade cică nu mai sună, n-are cine-o-ntoarce, stă ca o nebună, şi se micşorează... şi coboară-n sine... doamnă oarecare... doamnă oarecine! !doamna cumsecade cică nu mai ştie calea spre izbândă, drumul s ...

Da, aşa am zis: lângă Marele Trandafir Sălbatic stă Marele Rug! Marele Mur, cum îl respectă oamenii de dincoace şi de dincolo de hotar! Şi cum să nu-l respecte când toţi se hodinesc la umbra-i uriaşă, mai ales în vreme de-nflorire şi de arşiţă, când toţi mănâncă fructele-i ademenitoare printre spinii apărători, cum scrie Învăţătorul Ioanid? Da, se hodinesc şi visează cu mare frică de balaurul care, cică, îşi are sălaş în adâncurile tenebroase ale Marelui R ...

Mâine, la plecare, dac-o fi să vină, am să-i spun adio dintr-o violină...! câtă aşteptare!... parcă mult prea multă! parcă mult prea lungă!... oare mai ascultă?... Dacă mai ascultă, n-are ce să-i facă, n-are ce să-i spună celui care pleacă...! ea rămâne tristă... numai ea rămâne sclavă dinspre-nscrisuri sfinte şi păgâne, să-şi respecte rostul... (şi să ostenească!)... în vremelnicia surdă, omenească... şi-n eternitatea treptelor divine, fără glasul ceste ...

Opreşte!...doar oleacă stăm aici, poate mai vor şi alţii să se suie!... vor toţi! vor toţi! i-auzi şi-i vezi cum sunt striviţi cu pietre şi bătuţi în cuie?!   Ce piază rea, ce ură, ce păcat i-or fi zvârlit pe unii înspre alţii? chiar n-au simţit că n-au ce nu le dă nimeni?...că ei sunt (toţi!) ne/vinovaţii?...   Cesta-i păcat: când bulgăreşti un vis, şi când crucifici taină şi-nvăţare, şi strici un făt-frumos, şi scuipi un iov, şi nici nu ceri lumină ş ...

Sigur că da, îl las pe Lucian Blaga să plece prin oglinda fântâniţei, fiindcă mai are cam treizeci de ani şi-şi află loc de veci şi în "Cel mai iubit dintre pământeni", unde ţăranul/hâtrul Marin Preda i-a deschis ultima "corolă de minuni a lumii"...pentru totdeauna!...Sigur că da, mă sui spre hotar! Aşa i se zice acestei culmi de coastă, acestei zări de fiecare Răsărire!...Acestui drum misterios, care desparte răzeşimea celui Rădeşti de răzeşimea cestui Zimbru! Ace ...

Şi omul-femeie se ridică de sub cătinişul lui moş Fluture, mă salută cu-n respect despre care am să-mi aduc aminte toată viaţa...şi pleacă Înainte! Pleacă Înaintea ei, vreau să zic! Fiecare-i cu Înaintea lui, nu? Oare de ce nu avem toţi aceeaşi Înainte? Zău că aş fi plecat cu omul ăsta, chiar dacă-i femeie! Mi se pare că Înaintea unei femei poate fi mult mai grozavă decât Înaintea unui bărbat!...Dar, iată, nu mi se permite! Cum atunci, în vis! În primul meu vis ...

Dacă vreţi să aflaţi adevărul despre minciuna care vă înconjoară, veniţi în agora, numai astăzi vă aştept în agora, numai astăzi tarabele-s pline cu apă neîncepută şi multă şi sfinţită şi chioară!   Veniţi să vedeţi cât sunteţi de ne/fericiţi... şi cât şi cum li se fâlfâie satrapilor şi arhonţilor panglicile multicolore... şi cât şi cum pâinea şi circul urlă şi se înmulţesc în triste şi sălbatice agore!   Vine şi cinicul Diogene cu lampa, şi ...

Şi (nici) măcar (nu) ştiu ce mă aşteaptă când plec să iscodesc mulţimea vidă...! Cică din asta, chiar de (nu)-i nimic, poate să-mi cadă-n cap vro cărămidă,   să-mi fulgere, să-mi tune din pustie vrun dumnezeu certat cu de-alde mine, să-mi plouă-n cap, cu piatră, ne/greşit, din babilonul - ţăndări şi ruine!   Asta-i un fel de lapidare sfântă, un fel de sacrosanctă pedepsire a cercetării mele-n sus şi-n jos şi-n tot ce-mi poate ochiul să (se) mire   când ricoş ...