Nu mai rezistă printre gunoaie şi blesteme,
printre indiferenţa şi scuipatul cestui om inteligent...
nu-i mai suportă pe cei care se dau cu aramă pe faţă,
nu mai poate fi cenuşăreasă,
e gata să plece oriunde şi oricând,
însă n-o mai vrea şi n-o mai strigă nimeni la poartă,
chiar dacă-i din ce în ce mai frumoasă...!
Unii au declarat-o substantivă non grata,
alţii au declarat-o non umană,
şi unii şi alţii au trecut la ură, huiduială şi lapidare...
ea-i o Maria-Magdalena foarte frumoasă
şi râvnită/visată până şi de cei care zvârle cu pietre...
ea-i Mama Poeziei din Totdeauna...
şi în braţele-i lungi ar vrea să moară oricine...
Vă rog foarte mult: lăsaţi Metafora să vină la mine!
Ultima Rugăminte [cine iubeşte şi (nu) lasă!?] Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
