Se-ntoarce acasă odată cu luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân -
ce apă adâncă mai are fântâna
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!
Îşi şterge obrazul cu palma curată,
priveşte pe drumul de dinspre copiii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă -
ce mare e luna în ochii pustii!
O candelă veche începe s-aprindă
în colţul păzit de-un păianjen secret,
sărută icoane-agăţate sub grindă,
încet, mai încet, mai încet, mai încet!
Şi pleacă de-acasă odată cu luna
s-aducă nectar pentru flori de caişi -
pe urmă, în flăcări rămâne fântâna
şi-un cântec de greier cu ochii închişi!
Odată cu Luna (la mormântul mamei Mariţa Tanasă, fie-i Ţărâna uşoară!) Scris de Ion Zimbru
