Tata măsoară drumul pân-acasă
cu lumânarea ochilor de lup –
lemne de foc târziu şi-ncet apasă
înspre genunchi clavicule de cub!
În urma lui, pădurea se descalţă,
cu tot cu lupi s-apropie de sat –
scade lungimea firului de aţă
şi creşte frunza lemnului tăiat!
Curând...n-o să mai vină dimineaţă,
iar focul se va stinge pe cuvânt –
şi tata, şi copacii...se înalţă
încet, spre cer, cu ochii în pământ!
Tristeţi de lup se spânzură de ploaie,
inele oxidează pe butuci –
în ascuţit/unghi cubul se îndoaie
sub greutatea lemnelor de cruci!
Psalmul Încetului Mereu (la mormântul tatălui Gheorghe Sava, fie-i uşoară Ţărâna!) Scris de Ion Zimbru
