hai să fim ai nimănui/ chiar "LA COTUL DONULUI" -
crâşma noastră veche-veche,/ unde zice (la ureche)
ionică (moş scripcarul)/ despre cum ne bem amarul
şi dulceaţa despre cele/ mai uşoare şi mai grele
zile... nopţi... câte ni-s date.../ hai să bem (pe săturate)
câte una... mică... tare.../ dacă n-avem bani... de... mare!
şi să ne-amintim de-atuncea,/ când abia-ncolţise crucea
noastră de voinici, când lumea/ se-ntreba cine anume-a
dat să ne-ntâlnim într-astă/ bucurie şi năpastă
căreia îi spunem viaţă/ lungă, scurtă, caragaţă,
strâmbă, dreaptă... dar frumoasă/ - nu-i aşa că nu ne pasă
ş-o trăim aşa, cum sună/ straşnic (moş ion) din strună?
hai să fim ai nimănui/ chiar "LA COTUL DONULUI" -
dar să nu uităm ce-nseamnă/ că am prins încă o toamnă,
că suntem încă departe/ de tăcere şi de moarte -
hai să-ţi scriu încet, bădie.../ chiar ACEASTĂ POEZIE!
COTUL DONULUI (psalmul Deşertăciunii la crâşma Poeţilor din Iaşi) Scris de Ion Zimbru
