Ea stă încet, frumos, fără sfârşit,
întinde mâna înspre depărtare -
de când aşteaptă, nimeni n-a venit:
nici oarecine şi nici oarecare!
Ea n-are unde, ea nu are când,
nu dă pomană, gir şi socoteală -
dacă nu stai şi dacă stai la rând,
ea-i tot la fel, ea-i ca o groapă goală!
Ea n-are tihnă, ea nu are rost,
nu stă la capra podului să ceară,
ea-şi ia oricât, de dulce şi de post,
te poartă-n slăvi, te face de ocară!
Chiar dacă vei şi chiar dacă nu vrei,
ţi-nchide geamul şi îţi stinge luna -
ea te învaţă minus trei plus trei
egal cu niciodată-ntotdeauna!
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")
