Vine de-acolo!...stau în calea ei!/ altfel, o pierd! e ultima-ncercare!
e ultima mea şansă, dar şi-a ei,/ de-a fi alături, până la uitare!
Dacă o pierd, voi regreta enorm,/ voi da indiferenţei mele samă:
va să rămân nevrednic, blestemat,/ momâie inutilă şi infamă!
Eu ştiu că-n astă lume-i cel mai rău/ să nu mă uite nimeni, niciodată!
Nu-i bine să ratez...am mai ratat/ această întâlnire delicată...
şi am văzut...dar oare m-am convins/ că e ostilă orice-ntârziere?
şi ce să fac? de ce să stau aici?/ aud cum mă visează, cum mă cere!
Mi-i milă, îmi iau inima în dinţi,/ nu-s trist şi nu am unde mă ascunde!
Vine de-acolo...stau în calea ei.../ sunt şansa ei...ultimul ei grăunte!
Ultimul Grăunte (dincolo de tărăgănare) Scris de Ion Zimbru
