zicea că toate-toate sunt departe,
şi n-am s-ajung, şi n-am să le găsesc...
degeaba cred şi sper în „după moarte”,
cu „pământesc” şi fără „pământesc” !!!
zicea că toate-toate sunt aproape,
dar nu le văd, şi nici nu le ghicesc...
degeaba cred că viaţa (nu) mă-ncape
cu „omenesc” şi fără „omenesc” !!!
zicea, nitam-nisam, că lumea largă
e-o sumă oarecare (?) de strâmtori...
eu fluieram şi fluier „treacă-meargă”...
şi „totdeauna” moare...uneori !!!
nălţare...şi surpare...şi nălţare...
şi iar surpare...rareori...ades...
ţi s-a părut, cumva, şi nu-ţi mai pare?...
aşa zicea...şi eu (n)-am înţeles !!!
(Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou”)
