E sâmbătă – pe apa-i milenară
se duc iertări, păcate, tot, tot, tot:
bune şi rele, sacre şi profane,
şi scurt, şi lung, şi laic, şi bigot!
E sâmbătă – şi nu-i nici o scăpare
din calea apei sale – hai s-o bem
pe toată, într-o clipă, fără milă,
să nu-i mai fim şi poftă şi cherem!
E sâmbătă – vi-i sete? vi-i şi frică,
vreţi şi păcate, însă vreţi şi rai –
ştiţi că aiastă apă se re/varsă
în iadul îngrijit de Adonai!?
E sâmbătă – voi ştiţi de unde vine
aiastă apă sfântă, şi, pe drum,
o murdărim cu sufletele noastre
abandonate-n pulbere şi scrum!?
E sâmbătă – e zi de primeneală,
zi de smerire, taină şi comând –
hai să clătim, cuminţi, aiastă apă,
şi s-aşteptăm duminica, tăcând!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
