Ş-acum l-aud – bătea la geam şi mă striga –
(zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are
un Loc al lui, numai al lui) – şi i-am deschis
cuviincios: era CUVÂNTUL DE ONOARE!!!
Venea de mult – dintr-un Demult şi dintr-un Timp
tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata,
şi dintr-un Spaţiu-n care Lacrămile dor,
iar Veşnicia niciodată nu e gata!!!
Şi a tăcut puţin...şi-a zis că-i azvârlit
de colo-colo, parc-ar fi un Fitecine,
parcă n-ar fi cel care-a fost la Început...
şi a mai zis că Locul lui este la mine!!!
Ce pot să fac? – n-am încotro, mi-l însuşesc
şi mă declar – evlavios – la fiecare:
sunt un Bogat – cel mai Bogat – am ce vă da
definitiv: vă dau CUVÂNTUL DE ONOARE!!!
Singur pe Pământ (dosarele Z) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
