Numai Noaptea (despre ziuă)

Numai Noaptea (despre ziuă)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

E noaptea... numai noaptea poate fi
în rochie de ziuă, foarte lungă...!...
Stă şi-o aşteaptă tocmai de atunci,
însă nu ştie dacă va s-ajungă
tocmai acum, nu crede-n ne/noroc,
nici în magie neagră, albă, verde,
nu varsă lacrimi, nu se roagă-n sus...
dacă n-ajunge, n-are cum/ce pierde!
Nu are cum şi ce să mai câştige
când Cest Acolo e un Cel Aice!
Stă şi aşteaptă... lumea-i face semn
cu degetul şi vorba de ocară,
îl crede crud, zănatec, dus în jos,
pe apa rece-a Sâmbetei... (să pară
că-i piază rea, tăbârcă, nod în gât)...
când vine seara, toţi l-aud poruncă:
e ziua... numai ziua poate fi
în rochie de noapte, foarte lungă!
Nu are cum şi ce să mai câştige
când Cel Acolo e un Cest Aice!

      NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 9406 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Decembrie 2022 12:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.