Din colecția ”Cele mai clare poezii rămase tablou”
Din colecția ”Cele mai clare poezii rămase tablou”
Încă mai am ce pare/ că (n)-ar fi fost vreodată
decât abandonare/ în sacru şi profan:
un fel de miozotis uitat.../ să (nu) se poată
(ne)conteni strigarea-n/ registru (in)uman!
Încă mai dau ce pare/ că (n)-am primit atuncea,
în clipa exprimării/ - prin lacrimă şi plod -
a Celei fără Capăt,/ care-mi visase crucea
şi mi-a crescut-o-n pântec,/ încet, până la rod!
Încă o duc... şi-(mi) pare/ că (nu)-i urât "a duce"
când sacrul şi profanul/ falsează (in)corect,
când prostul şi deşteptul/ îmi fură de pe cruce
"aici (se) odihneşte".../ (nu)-s ultimul suspect?!
Încă mai stau... de ploaie/... (şi-i gata să înceapă
în fiecare clipă)/... şi mă ridic, şi-o duc,
şontâc-şontâc, spre ţărmul/ Femeilor de Apă,
mă sui pe-o scară şuie.../ stau... şi cobor pe rug!
