R.O.G.V.A.I.V (de/spre 8 orizontal)

R.O.G.V.A.I.V (de/spre 8 orizontal)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”

Motto: "Sau doi egal cu patru...(altă sferă/ limită de...ori nu)...fără adresă,/ umbra luminii peste...frontieră/ abandonată-n propria-i viteză!" (Iolanda Cremene)
 
(!) oricum, chiar descompunerea luminii
dă-n mugur, dă în floare, dă în copt
şi pică, dacă nimeni nu culege/ din pururi aroganta cifră 8 (!)
 
(!) corole reci sau calde pe cărare,
indiferente, tac fără motiv:/ frumos latent supus putreziciunii
din pururi arogantul r. o. g. v. a. i. v (!)
 
(!) tristeţe, bucurie, praf şi pândă,/ falşi muritori de viţă şi de rând,
supra/lumină, sub/lumină...până
din pururi smulg un sâmbure plăpând (!)
 
8 – lung, pe jos...înalt, pe sus – dispare
cu tot cu timp, într-un banal sicriu,
şi iar porneşte facerea luminii/ din pururea devreme şi târziu (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 9803 ori Ultima modificare Duminică, 14 Mai 2023 13:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.