FOAIE VERDE (la mormântul poetului Corneliu Antoniu)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou”

(!) foaie verde flacără măruntă,/ uite-aşa mă pregătesc de nuntă:
stau şi stau şi stau la drumul mare,/ şi plec tocmai dincolo de zare,
într-o zi cu păsări nestemate/ în copaci şi-n gândurile toate (!)
 
(!) foaie verde cruce-n primăvară/ chiar pe valea cursă din vioară,
chiar pe dealul unde-odinioară/ am visat poeme cu mireasă,
şi-uite, azi, nimic nu mă mai lasă/ lângă voi, aici şi-acum şi-acasă (!)
 
(!) foaie verde inimă de piatră:/ doamne, nici un câine nu mai latră
să mă-ntoarcă, uite, să mă-ntoarcă,/ lângă voi, în ceastă lume largă,
unde-am stat frumos, ca în iubire,/ şi-am luat doar zece la psaltire (!)
 
(!) uite-aşa mă pregătesc de nuntă/ cu nedumerirea mea rotundă,
uite-aşa căderea de pe cal mi-i/ începutul cărţii-n care psalmii
spun c-am să rămân în viu şi-n/ vie –  foaie verde...nimenea nu ştie (!) 

NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 10514 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 15:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.