Spun: sărut mâna (toată noaptea) Alintare...
ş-apoi să vezi prăpăd, prăpăd, prăpăd, prăpăd
când te-o găsi plângând (încet) în buzunare
şi-o să fugim (tocmai Acolo) să-ţi arăt
cum iar porneşte încetarea fără capăt,
cum încetează o sfârşire fără rost
şi cum vin (iarăşi) toate cheile în lacăt
şi cum dau drumul dezlegării la ce-a fost!
Spun: sărut mâna până-n capătul răbdării,
unde am stat, şi-ncă mai stau, şi-ncă aştept,
poate-oi avea un buzunar mai acătării
(mai cald, mai sus, mai abitir, mai lângă piept)
în care tu, para/simpatică figură,
să ai mereu, mereu, mereu alt înţeles...
mergem Acolo (chiar acum) pe scurtătură,
hai să rărim în/depărtările mai des!
Alintare până la capătul răbdării (dacă Metaforă nu e...) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
