Cu ochii la icoană şi la uşă (cel mai frumos adio)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 31 August 2013 00:00

Moto: „plecarea lor n-a fost plecare,
            a fost aducere aminte
            că suntem îngeri, fiecare
            murdar de flăcări şi cuvinte”
                                             (anonim folk)
 
Ne adunăm ca nişte năzdrăvani...
(băieţi săraci şi veseli şi codane)...
şi alergăm spre satul celălalt
ca să mâncăm dulceaţă din borcane!
 
Bunica nu-i acasă, a plecat
pe dealuri, să prăşească păpuşoaie...
însă noi ştim unde ascunde cheia
de la dulapul sfânt, de la odaie!
 
Mâncăm în fugă, în tăcere, mult,
cu ochii la icoană şi la uşă,
cu frică...nu cumva să se întoarcă
bunica mamă, soacră şi mătuşă!...
 
Este târziu, este demult, e trist...
(între acum şi-atunci se lasă ceaţă)...
nu mai suntem frumoşi, abia suntem ...
adio, mama mamei...şi dulceaţă!