Ce bună e ziua duminică, bună-i
când trece cu toamna prin meri, prin gutui
şi vine la geamuri să-ţi dea bună ziua,
să-i dai sărutare de mâini şi să-i spui:
doamnă duminică, sfântă duminică,
zi-mi unde-i? ce face? e vie? sau nu-i?
hai, vino n-odaie! am cald! am dulceaţă!…
tu-i frigul! tu-i bruma! tu-i dragostea! tu-i!
o vezi!? stă-n icoană şi parcă se uită
la viaţa şi moartea secundei mereu,
secundei din care-mi smulg/cer în/durare
şi dor n-aşteptarea-i… sublim panaceu!
de ce taci, duminica mea, fără milă?
chiar nu-i nicăieri? nu se poate să-mi spui?
ori tu eşti aceea, pe care o caut
de-o mie de toamne?… tu-i dragostea, tu-i!
O mie de toamne (şi nici o milă) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
