!nimic nu ştiu să spun despre plecare...
şi despre stare nici atât nu ştiu...
ce joc de unu printre alb şi negru
într-un cuvânt...adică cenuşiu!
!ce vals apocaliptic, fără capăt,
în sine, pentru sine, inutil...
ce verbe ascuţite şi flămânde
pândesc la colţ şi fac figuri de stil!
!zare în faţă, zare şi în spate:
fond fără formă, formă fără fond,
îmi pasă şi nu-mi pasă, mi-i totuna...
căci nu mai pot scăpa de orizont!
!ce şansă, ce sublim, ce păcăleală:
cred că mă nalţ, însă, de fapt, cobor...
mă ţine-n braţe vraja din vârtejul
cestui demonic dans devastator!
!corect, gramatical, nici o greşeală,
nici o sincopă-n calea spre neant:
teatru perfect, regizor fără margini,
vecie bufă, infinit bufant!
!n-am înclinare...şi nici declinare...
nu am nimic...dar am curaj să spun:
printre atâtea substantive proprii
sunt (pur şi simplu) substantiv comun!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Joc de Unu (pastel etern) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
