Suntem...în...memoria...plitei.../ şi cred că aveţi, fiecare,
acasă, afară, n-alt unde,/ o plită lăsată-n uitare,
lăsată-n rugină şi-n colburi,/ crăpată în timp şi în vreme...
o plită mai caldă, mai rece,/ şi gata oricând să ne cheme,
şi gata oricând să adune,/ în para-i cumplită ori calmă,
toţi paşii plecărilor noastre/ în lume, în sfadă şi-n valmă,
în raiuri, în fulgi şi-n mătăsuri,/ în bine, în rău, într-o doară,
cu tot dinadinsul, aproape,/ departe, în târg şi la moară,
la groapă, la şcoală, pe dealuri,/ pe vale, pe râpă, la joacă,
la plâns şi la râs, la-ntâmplare,/ la viaţă şi moarte întreagă...
aşa, chiar acum, cu sfială,/ să mergem în taina aceea,
în ochi, fiecare, cu grijă,/ cu tot ce mai poate scânteia
(pe)trecerii printre atâtea/ himere, izbânzi şi dezastre...
acolo ni-i dulcele-amarul:/ în...plita...memoriei...noastre!
Suntem...în...memoria...plitei.../ şi cred că v-aduceţi aminte
de laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte...
de alte şi alte şi alte/ râvniri ale foamei, de alte
zvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde...
de ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută,
aşa, de la unul la altul,/ cu „iartă-mă”, ”doamne”, ”ajută”...
de nopţile negre şi albe/ când ultimul nostru tăciune
trăgea să se stingă...şi parcă/ părea că s-aude cum spune:
e-atâta lumină-n icoane.../ vă-ntârzie pacea în case,
vă şterge păcatul din suflet,/ vă cheamă la visuri frumoase,
vă ţine cu gândul la mine,/ la sobă, la veşnica plită,
pe care stă viaţa (de)scrisă,/ pe care stă moartea citită...
aşa s-ascultăm printre lacrimi,/ himere, izbânzi şi dezastre:
eu sunt o idee uitată.../ sunt...plita...memoriei...voastre!
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Balada unui tăciune anonim (catharsis) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
