Aşa şi Aşa (127. Mihai Eminescu. 127)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 15 Iunie 2016 00:00

Şi parcă (nu)-mi vine să-nvăţ şi să ştiu
că-n pierderea lumii nimica nu pierd:
câştigul e sigur, exult şi triumf
ca flacăra-n frig şi ca ploaia-n deşert!

Şi tac... şi mă uit (de atunci pân-acum)
cum toate s-adună, se scad ş-apoi pier:
în rochie albă, cu trenă-ncolţită,
s-aude nălţându-se Luna pe cer!

Şi parcă mă sui într-o carte... mereu...
aşa, ca-ntr-un rai, şi aşa, ca-ntr-un iad:
câştigul e sigur, e locul de veci,
la care-am ajuns din păcat în păcat!

Şi tac... şi mă uit (de acum pân-atunci)
cum nu-i pierpătrat, dacă nu-i doipier:
în rochie verde, cu trenă-nflorită,
s-aude valsându-se Luna pe cer!

Şi parcă încerc să pricep ce a/m fost
în ceastă-ntâmplare din sus şi din jos:
câştigul e sigur... citesc şi de/scriu
din frumos în urât, din urât în frumos!

Şi tac... şi mă uit (de acum pân-acum)
cum nimica nu dau şi nimica nu cer:
în rochie neagră, cu trenă uscată,
s-aude izbindu-se Luna de cer!