De când aşteaptă să te-ntorci acasă,
stă numai la fereastră, negreşit…!…
A vrut să plece după tine, doamnă,
însă-i legat de loc şi-mbătrânit!
De loc legat, de mod legat, de vreme,
dar şi de timp…de timpul meu prea mult…
nădăjduieşte şi tot cată-n zare,
vorbeşte singur, plânge…şi-l ascult:
am târnosit văzduhul şi ograda,
trimite-o, dumnezeule, sunt gata!
Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine…
mâine, în zori, e ultimul târziu…
uite, mi-mbrac ultima haină nouă,
zic rugăciuni pe care le mai ştiu,
îngenunchez cu gândul pân-acolo,
chiar dacă lumea crede că-s nebun,
că sunt bătrân şi fără minte…!…Doamnă,
stau la fereastră şi te-aştept şi spun:
sunt gata, înfloresc ultima dată,
sunt zarzărul din visul tău de fată!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Ultima înflorire (numai la fereastră) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
