!şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cer
cum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-i
unde „nu-i” a mai fost/ să-l învăţ pe de rost
şi mai este şi-acum/ sigur singurul drum!
!sigur singurul drum/ drept acu drept acu
pentru cei care „da”/ pentru cei care „nu”
printre mine şi tu/ printre tine şi eu
dacă vrea dumnezeu/ astfel vrea dumnezeu!
!şi mă uit cum tot pieri/ şi rămâi fără ieri
şi rămâi fără azi/ şi tot (s)cazi şi tot (s)cazi
şi tot (s)cad şi tot (s)cad/ înspre tine bătând
e păcat nu-i păcat/ să nu stai nici la rând!
!poţi să zici că-i frumos/ poţi să zici că-i urât
dacă bat şi nu stau/ (cum se spune) la gât
bat pe sus bat pe jos/ şi tot vreau şi tot vreau
să răzbat până când/ ai să-mi spui „cam atât”!
!te ascult te ascult/ nici nu ştiu cât de mult
nici nu ştiu dacă-i rar/ nici nu ştiu dacă-i des
dacă tot mai pierim/ dacă tot nu-i zadar
cred c-a fost înţeles/ tot ce-a fost de-nţeles!
Bătaie cordială în Do major (II) (cam tot) Scris de Ion Zimbru

Mai multe din această categorie: