Mi-aduc aminte vremea toată, timpul tot,
atunci şi-acolo, în grădină, lângă nord:
ploua curat şi drept, ploua...
eram tustrei, sigur că da:
eram cu domnul Dumnezeu şi maica mea!
Trecea pe drum Eternitatea către schit,
dădea bineţe şi spunea că a venit
să nu mai mergem noi la ea...
doamne, ce tânără era...
era să cred că poate-i Altă Cineva!
Mi-aduc aminte tot ce (n)-am ne/cunoscut
atunci şi-acolo, în ogradă, lângă sud:
tăceam încet, cu taica meu...
şi numai bunul Dumnezeu
ne auzea tocmai hăt, hăt...din Empireu!
Tata cioplea o cruce pentru tatăl lui,
să nu se creadă că a fost al Nimănui...
şi să i-o ducă la mormânt,
ca un creştin şi lăcrămând...
ă, hă, hă, hă...cea veche-i putredă de când!
Acu-i târziu, târziu, târziu...timpu-i puţin,
maica şi taica au plecat după Amin...
Eternitatea s-a oprit ca o bătrână, lângă schit...
şi Dumnezeu porneşte clopotul...să-nchid!
Tustrei (certificat de calitate) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
