Care capăt? – (parcă) se aude dinspre împrejurul lui tot,
ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/materială
stăpâneşte centrul afacerilor morfologice şi sintactice
ale majestăţii sale: cuvântul îndurerat în cot
şi-n întreaga lui dimensiune cu alură/pretenţie imperială
şi cu plus/minus zero însemnătăţi teoretice şi practice
pe toate scările ne/inventate şi suitoare/coborâtoare
până în agonia şi extazul acestui timp/spaţiu indiferent,
până în fundul şi în creştetul acestei armonii sfărmătoare,
până în eternitatea hâdă a cestui păcălici cu aer trivalent!
Care punct? – (parcă) nu se aude şi (parcă) nu se vede
şi (parcă) nu se ştie nimic despre starea/mişcarea pe loc,
despre imposibilitatea trecerii de acest perete continuu
până la in(de)finit!...şi, dacă nu credeţi, încercaţi, vă rog!
Punct! (şi...de la capăt?) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
