(!) hai, blânda mea singurătate,/ hai, lunga mea deşertăciune,
du-mă acolo, cât mai este/ la miazănoapte miazăzi,
să rostuiesc eternitatea/ şi să bat clopotul, să sune
de bucurie pentru clipa/ în care totul va muri (!)
(!) hai, reverie-ntârziată,/ fereşte-mă de spăimântare,
ia-mă de-aici, du-mă departe,/ numai tu ştii unde şi cum,
numai tu ştii ce-nseamnă clipa/ aceea, cea fără de care
sunt un biet plus pe-o cărăruie,/ pe orice cale ş-orice drum (!)
(!) hai, demiurgică uitare,/ ai milă de-un pierdut prin vremuri,
prin prea adâncurile tainei/ pe care nu ştiu s-o dezleg,
în lipsa ta mă simt o pânză/ pe care spânzuri şi (cu)tremuri
un biet paing pândar al foamei,/ plin cu iluzii şi zevzec (!)
(!) hai, blânda mea deşertăciune,/ hai, lunga mea singurătate,
aştept pe marginea clipirii/ în care totul a murit,
mă cer zăpezile moldave/ şi mahalalele uitate,
unde şi luna şi ţăranul/ respectă băţul de chibrit (!)
Pastel de Mahala (dosarele Z) Scris de Ion Zimbru
