S-apropie lumina de-ntuneric, mersul de stat şi funia de par, eonul fuge-nfricoşat de sine, nimic de tot şi n-am de am habar! Nici nu visez că am trecut odată prin fermecarea sufletului tău, cerul se face una cu pământul, susurul tace-n frunză şi-n pârău! Cenuşa se aşterne ca uitarea, în…
A fost frumos, foarte frumos... sublim a fost, curat a fost de jos în sus, de sus în jos, a fost păcatul cel mai scump din timpul nost înmărmurit într-un atunci miraculos - păcat c-a fost foarte puţin, foarte puţin, dar fără leac şi fără nici un preţ de cost,…
La început a fost Nimic/ umplut cu Tot ce (nu) se vede – apoi, distinct şi (ne)lumesc/ şi (ne)greşit şi pe-ndelete, a răsărit primul Cuvânt/ şi-a asfinţit printr-o-ntâmplare, şi iar şi iar...(ne)rod, (ne)drept:/ sămânţă de Continuare! Sigur că da, sigur că da:/ mai înapoi, mai înainte, plus-minus...Maica (într-un Rost)/ era…
Treci prin lume drept simandicoasă/ şi te uiţi (de sus) la fiecare, dar, de fapt, eşti o marghioală seacă,/ sclifosită şi leorbăitoare! Abia-ncapi în pielea-ţi sclipicioasă/ şi te mişti subtil, ca o statuie a ispitei cu arome false,/ preparate într-o ţeastă şuie! Ai şi faci (de zor) farafastâcuri,/ vrei toată…
Motto: "Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni" (Mihai Eminescu - Scrisoarea a III-a)ne uităm la…
eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vede de când se învârte pământul/ lunatec de foame şi sete eu numai în felul acesta/ învăţ să privesc ce s-aude de când mi s-a dat să fiu robul/ cuvintelor coapte şi crude un alt fel de-a fi nu mă…
Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă, te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept cu psaltirea deschisă! Am numai o vorbă - o vorbă/ adâncă şi naltă şi dreaptă şi scurtă şi clară şi simplă/ şi (s)pusă taman lângă faptă! Hai, intră-n ogradă... că-i sară/ cu greieri şi lună,…
aştept aicea până când/ ai să te-ntorci din veşnicie - jur că nu plec până atunci,/ dar nici atuncea nu se ştie dacă (n)-o fi să mai rămân/ încă pe-atât amar de vreme, cât a trecut până acum/ prin ghiocei şi crizanteme şi prin căldură şi prin frig,/ prin câte…
E cea mai curată-ntâmplare/ din nordul acestei secunde, e cea mai deşteaptă părere,/ dar nu ştiu de ce nu răspunde la strigătul meu din adâncul/ cuvântului dat înainte, hăt-hăt, la stârnirea luminii/ din beznă, cu primul părinte! E cea mai frumoasă-ndurare/ această-ndărătnică joacă din sudul cuvintelor mele/ - s-o strig…
Mă uit în jos: e clar e foarte clar - (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în "la" minor) - urc să ascult... urc pe la coborâre! Nu mi se pare: da, sigur că da - m-apropii, dar se face mai departe, se face prea devreme mai târziu…
(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA - tu ştii cel mai bine ce face sărmana mea mamă frumoasă, plecată să doarmă în pace (!) (!) a spus că se duce-ntr-ACOLO, o leacă, a spus că se duce spre alte şi alte-nceputuri, să-ndrepte lumina sub cruce (!) (!) a spus…
Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid! Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit – că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid! Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit drept semn sfânt…
Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentă şi spune-le (şi celor buni, şi celor răi) cel mai frumos psalm din adâncul şi din candoarea şi din înaltul ochilor tăi! Spune-le să fie atenţi şi să aibă totdeauna răbdare în faţa icoanei de unde se aude şi se vede…
Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns, sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns: nu e nimica mai înalt,/ adânc şi grav, rece şi cald decât să ştiu nimic în plus, nimic în plus! Nu mă grăbesc nici o clipită, nici un pas, nici înapoi, nici înainte...am rămas şi-am să rămân…
(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea, mă exploatează până la sânge, mă cotrobăieşte până la os, mă dă de pomană, mă vinde, mă face (de) urât, mă face (de) frumos, mă cumpără, dă cu mine de pământ, dă cu mine de gard, mă fluieră, mă strigă, mă scuipă…
?o cunoşti pe margareta/ cea mai scumpă/delicată, cea pe care am scuipat-o,/ să nu fie deocheată? ?cea pe care-am ridicat-o/ până-n stare de regină, într-o poezie simplă,/ paradigmă, para/fină? ?cea pe care am iubit-o/ mândru, şi-n contumacie, şi cu-atâta naivitate,/ încât nici nu pot de/scrie? ?cea mortală ca suveica/ în…
(!) el a plecat de atunci şi de acolo, pur şi simplu şi singur ca dumneavoastră (!) (!) el este ne/cunoscutul, el este ne/mărginitul, el este ne/cugetatul, el este ne/dumiritul, el este ne/meritatul, el este ne/curatul, el este ne/voitul, ne/semnificantul, ne/fârtatul, ne/suferitul, ne/auzitul, ne/văzutul (!) (!) el este dar în…
acum şi-aici, de parc-atunci şi-acolo mă însoţesc pe drumul mic şi mare, o văd mereu-mereu făcându-şi cruce şi legănându-mi viaţa pe picioare, cântându-mi frumuseţi de adormire, de vis liniştitor, de-nvăţătură că poartă-n suflet, pentru toţi, iertare, şi grâu şi maci şi dor sub arătură şi o aud însufleţind o doină…
(!) prietenul meu este gata/ să intre-n lumina cea mare, cu toată încrederea-n sine,/ cu-atâta şi-atâta candoare (!) (!) îl văd cum trimite spre zare/ privirea-i senină şi lungă de-aici pân-acolo... şi parcă/ surâde şi-aşteaptă poruncă (!) (!) şi dă dezlegare la câine,/ la cai şi la visuri să plece…
(!) să-ţi fie drag, să-ţi fie dor când e plecat după răspunsuri, pe tărâmul celălalt, să te ferească dumnezeu/ până se-ntoarce iar orfeu, până începe dezlegarea la păcat (!) (!) să te ferească de uitare şi urât, de cei ce-ntreabă (zi de zi) numai de cât le dai din suflet…
a zis că trebuie să treacă/ a zis că trece negreşit a zis că trece pe la toacă/ spre răsărit spre răsărit a zis că trece îmbrăcată/ în rochie fără sfârşit a zis că trece doar o dată/ şi tot aştept ne/stingherit a zis că trece fără milă/ frumos definitiv…
MOTTO: „tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc, tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal!// Şi mai demult, tot mai demult/ mă tot gătesc de început:/ eram pe unde nici n-am fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!” – [IOLANDA CREMENE] aud…
nimic nu ştiu - ce să învăţ, dacă-s trecut la nepăsare cu făptaş necunoscut? nu am fost surd, nu am fost chior,/ n-am stat cu cei care nu vor să mă priceapă cum, de ce, cât (n)-am pierdut (!) a fost devreme? când a fost? de ce nu ştiu? -…
MOTTO: „ringul de dans al morţii/ se află chiar în centrul de greutate al poeziei/ pe care dumneavoastră mi-o dictaţi continuu/ şi continuu mi-o cereţi înapoi/ pentru curăţenie şi reparaţii/ pentru încă o reanimare/ şi încă o reanimare/ până când capătul de sprijin se va muta sub linia mărginirii/ dezechilibrul…
Pagina 35 din 117