Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună:zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună,fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă,şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă!Pe dealul învelit…

Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai undese spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte,că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca,şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega!Am început să cred…

Moto: "dumnezeule, ce fel de sâmbătă începi în această dimineaţă repetitivă şi indiferentă,/ ce fel de nimic locuitor în mişcare pândeşte să smulgă floarea de colţ şi floarea de câmp din legendă,/ pe când eu stau umplut cu sine, horpăit de iluzii şi naiv până dincolo de zare,/ în loc…

!nimic nu ştiu să spun despre iertare,nimic nu ştiu să spun despre păcat –absenţa ta miroase a cianură,toţi ochii tăi din ochi alunecad!!nimic mai sfânt, nimic mai fără moartenu poate fi-nainte şi-napoi,decât prezenţa ta devastatoarecând ochii nu erau aşa de goi!!nimic nu trece şi nimic nu poateîntuneca splendoarea de atunci,când…

(!) secretul se-ntâmplă în râpa cea mare,în râpa cea mică, în visuri...şi-n urmede păsări prin aer...şi-n gânduri rămaseacolo, s-adune, să scadă, să scurmeprin umbre uscate, prin plânsuri uscate,prin strigătul mamei cu inimă frântăcând susul nu dă nici o clipă de ploaieşi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă (!) (!) s-aude,…

am coborât?... ori am căzut din cer?mă tem că n-am să aflu niciodată!citesc ce-au spus deştepţii... şi mai spersă văd ce fel de mamă şi de tatăau socotit că trebuie s-ajungpe sfera asta cu deşertăciune,să cred că merg pe lat când merg pe lung -minciună-ntre răsare şi apune!am fost născut?…

(pentru cititoarea Emilia Chiriță - Respect!) fluture şi flutură/ vise vi se scuturăvi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouăcu tăiş de lună plină/ aripile prin grădinăvi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoarede alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuiade urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să…

(pentru cititoarea Maria Dumitriu - Respect!) Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine... şi mă-ntreabă despre…

!aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cinevacare merită cel mai frumos poem scris vreodată,care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică:un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă!!aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagăde unde începe cercul, când se ştie că nu are sfârşit,unde se sfârşeşte cercul,…

numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar:eu şi numărul prim, tu şi numărul par -eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi:tu - și ziuă la noapte... tu - şi noapte la zi -eu - la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic” -ştii, de fapt, altceva…

(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte,în inimă, în lacrămi, aproape şi departe,în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp -e-un substantiv liturgic, n-ai cum să-l dai la schimb,nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul,şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul,ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical,stârneşte viu-n…

(!) ne-am întâlnit în inima pădurii -mânca o căprioară şi plângea -era-ntuneric, foarte întuneric:ne/drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!)(!) şi s-auzea doar pulsul veşnicieiprin horpăiala lupului flămând,şi - printre ramuri - steaua căprioareistingându-se aproape de pământ (!)(!) [ce lup hulpav - parcă-i poetul cares-aude şi acum în depărtare]!(!) e gata…