Moto: să vină cine ştie să mai vină/ în capul cestui adevăr mărunt/ şi să citească şi să înţeleagă:/ „sunt cel ce sunt”...sunt cel ce sunt”! (Iolanda Cremene) (!) află despre mine că scriu poezii de acreditare. stau în cumpănă – la capăt cu bulgăre de sare. umblu prin fântâni…

Hai, vino până la mine, vino să vezi cum nimeni nu mai trece să se înfrupte din livada mea...!...Nu pot veni, nu pot veni fiindcă locuiesc într-o pasăre cu picioarele rupte! Pasărea aceea...care a fost în livadă când toţi pomii erau albi ca nişte mirese! Un om flămând a zvârlit…

(!) eu n-am avut răbdare niciodată - am căutat-o-ntruna... şi o caut în pas alert (sălbatic) de pian, şi-n tânguiri (domestice) de flaut, şi-n tril (devastator) de liră spartă, şi-n fluierat de mierlă părăsită, şi-n glas îngânător de cuc stingher, şi-n braţe (lungi) de vis şi de iubită - dar…

hai să-ţi dau o floare de salcâm/ tocmai din demult şi din uitare, tocmai din adâncul şi înaltul/ celei clipe tămăduitoare hai să ne jucăm fără de timp,/ fără milă şi fără de vreme - prea-i târziu şi trist în cest acum.../ şi ceva necunoscut mă teme hai să prindem…

(!) e gata... începe pornirea aceea, aici şi acum: ce fast, ce sublim, câtă morgă, ce lux şi desene de fum şi multe sugestii de negru, şi multe nuanţe de gri pun visuri la punct, şi himere, pun flori şi pun punctul pe i...(!) (!) şi surle şi trâmbiţe cântă…

când „este” mai şade acasă,/ şi-„a fost” întârzie puţin, adorm într-„o mie şi una/ de nopţi”... şi mă văd aladin cu lampa făcându-mi dorinţe,/ aşa, câte pot să nu duc, şi visuri cu tine, pe dealul/ acela, de-al nostru, sub rug, pe valea aceea, a noastră,/ sub tei, sub salcâm,…

să vii când clopotele cheamă la vecernie, când toate intră-n adormire şi visare - eu ţi-am împletit o coroană de mirt pentru această clipă de pace devastatoare! știu că tu îmi aduci o coroană de spini - aşa ai zis atunci, când a început să te mire sufletul meu foarte…

asculţi căderea florii de salcâm, demult, de-acolo, dintr-un hăt departe când te uitai la cerul negreşit, la steauă, cum se naşte şi cum arde şi cum se suie-n zare până când salcâmul înfloreşte înc-o dată, şi înc-o dată... şi alergi, şi-alergi prin ad/mirarea ta ne/vinovată, poate ajungi atunci, la început…

Asta-i de ieri...pe cea de azi o caut mâine, într-o sintaxă cu filet extra/veral... să vezi ce lux, ce amănunte-n conjugare, ce pur şi simplu-n psiho/patul conjugal! Şi ai să vezi morfologia-n plecăciune, şi pe genunchi, şi-n declinare, şi-n şpagat, cum repezeala din preludiu-i amăgirea şi destrămarea din postludiul agramat!…

(!) aveţi răbdare, gata, faceţi loc/ – ajunge pentru toţi, e foarte mare, e multă, lungă, naltă, e oricum/ şi-oricând vrea şi aşteaptă fiecare (!) (!) n-o mai strigaţi şi nu vă năpustiţi/ – ea-i (ne)norocul tuturor, ea poate da (gratis, cu-mprumut, fără regret)/ săruturi şi nădejdi (ne)numărate (!) (!)…

!că sunt aici ş-acum e-o întâmplare în gol, cu subiect şi predicat, cu UNUL care numără întruna, cu altul care stă la numărat! !UNUL şi altul – oare care-i primul dintre arhonţii cestui jur cifrat? cine păstrează cheia şi închide taman când cred că totu-i dezlegat? (!sigur că da, nu…

Pe marginea prăpăstiei, în pădurea de salcâmi cu flori negre şi înalte, cuvântul acela lăcrămează şi se clatină sub atingerea/greutatea celorlalte: celorlalte cuvinte moarte şi vii, celorlalte cuvinte dintr-o părere, într-o părere, celorlalte cuvinte încă necunoscute, celorlalte cuvinte din alte puncte de re/vedere! Pe marginea prăpăstiei, cu o carte de…