CU LEMNE DE LA TATA MI-AM FĂCUT o punte spre secunda următoare, o scară până-n vis, până la cer, până la steaua mea întâmplătoare, să pot ajunge noaptea lângă ea fiindcă ziua doarme, nu se vede, s-o şterg de praf și pulbere și scrum, poate mi-ajunge până la perete, până…
CU LAPTE DE LA MAMA AM AJUNS la poarta celor şapte ani de-acasă - şi am bătut încet... şi m-au primit chiar la-nceput de toamnă majestoasă, chiar când se suie galbenu-n gutui, când se adună poamele pe masă, când sunt tristeţi pe suflet şi pe gând, şi păsări rare în…
pământ udat cu lacrimi româneşti, miroşi a ne/răbdare şi a sânge, dar mai aştepţi să vină Mama ta, să simţi cum te îmbraţă şi te strânge la piept, şi te sărută, şi te ia - îi dă afară pe străini, adică, pe cei care-au muşcat din carnea ta şi-au vrut…
plec MÂINE!... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât! - las timpul să piară în spaţiu!/ nu iau nici frumos, nici urât! mă uit în OGLINDĂ: TRECUTUL/ zâmbeşte pe lung şi pe larg, degeaba!... nu vreau să rămână:/ o hâţân, o şterg şi o sparg (!) PREZENTUL îşi plânge părerea/ de…
stă într-o cameră ascunsă - şi nu-l văd, nici tu nu-l vezi, nici el, nici ea, nimeni nu-l vede - e rai şi iad, nimic şi tot, para/normal, sfânt şi păgân, vesel şi trist, foame şi sete! când vrei să pleci, îţi stă-mpotrivă... şi-l asculţi: ce trup bolnav!... ce suflet…
Mă uit prin vitralii şi văd adunare de sfinte şi sfinţi în tăcere... şi parcă (se)-aşteaptă să vină (acuş) cel mai mare din sus şi din jos şi din lungă şi largă smerire a firii de-aici până-n haos, de-aici până unde nici "unde" nu este, şi nu-i nici scădere, şi…
Ostenit de cale, mă opresc/ şi mă uit în urmă: nu s-aude, nu se-ntâmplă nimeni şi nimic/ - doar tăceri adânci, (ne)cunoscute, doar cadavrul timpului pierdut/ în cruzime, dragoste şi milă: ochi opriţi deschişi până la cer/ - ca un câmp de luptă inutilă! Ostenit de gânduri, mă aplec/ spre…
Ei pleacă, nu stau! Eu nu plec, eu rămân la coasă, la greblă, la furcă, la fân, la viu şi la mort, la devreme şi-ncet! Fii foarte atent: nu e Nici un Secret! Adun, tot adun... dar şi scad, tot mai scad: acest cu acel... şi acel din acest! Fii…
E-o noapte adâncă...şi-o strângere naltă, cum plus-minus tot întunericul morţii din lumea aceasta, şi nu din cealaltă – adică din viaţa chircită-n proporţii, rapoarte şi cifre, în dulci şi amare păreri despre „cine”, păreri despre „care”, adică-n convenţii/minciuni desemnate să zvârle (în „viu”) resemnare, s-arate că-n toiul „vederii” sunt „verzi…
Moto: „dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie” (Ioanid Romanescu) (!) la început a fost Maria, şi Maria legăna Universul pe picioare – exact aşa cum vă imaginaţi dumneavoastră îl legăna – să crească frumos şi deştept şi mare, şi Universul scâncea, scâncea, scâncea, şi din ce în…
ochi ne/ucişi ai nopţii poeţii sunt... şi au retine să pătrundă - prin lacrimă - lumina, şi - pentru visuri - leagăn ştiu să-mpletească... sau deşertului din clipă să-i mângâie tulpina culoare fără miros prin irisuri mai sorb şi-o risipesc - ofrandă - îmbrăţişării caste de fluturi fără aripi, descântecului…
(!) da - totdeauna-i mai târziu ca niciodată şi în zadar aştept la pândă şi la rând - până atunci e gata cerul şi pământul, iar niciodată-i mai devreme ca oricând (!) (!) și este-aşa fiindcă alt fel nu se poate: un fel de ochi (acelaşi ochi) necruţător scrutează tot,…
(!) nu mai încap, nu mai încap/ nici/când pe-acolo şi pe-aici - am fost prea mult în viitor,/ am stat prea mult la cei antici ş-am învăţat că nu-i nici timp/ şi nu-i nici loc şi nu-i nici mod pentru nimicul care sunt:/ concentric, sclav, cefalopod, cu visul stâng spre…
n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi - voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă, fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi? n-ai mai şti nici cum,…
aici, toată lumea-i a noastră/ şi-i chiar şi a voastră şi-a lor - sunt verbe cuminţi şi cu minte,/ umplute cu slavă şi zbor sunt zile-n veşminte de seară/ şi nopţi în veşminte de zi şi doruri mai lungi decât viaţa// când ai şi când n-ai ce iubi când toate…
acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că…
Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună: zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună, fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă, şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te…
Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai unde se spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte, că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca, şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega!…
Moto: „dumnezeule, ce fel de sâmbătă începi în această dimineaţă repetitivă şi indiferentă,/ ce fel de nimic locuitor în mişcare pândeşte să smulgă floarea de colţ şi floarea de câmp din legendă,/ pe când eu stau umplut cu sine, horpăit de iluzii şi naiv până dincolo de zare,/ în loc…
secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata…
am coborât?...ori am căzut din cer? mă tem că n-am să aflu niciodată! citesc ce-au spus deştepţii...şi mai sper să văd ce fel de mamă şi de tată au socotit că trebuie s-ajung pe sfera asta cu deşertăciune, să cred că merg pe lat când merg pe lung – minciună-ntre…
Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine...şi mă-ntreabă despre suflet: cât mai are din lumină, cât…
fluture şi flutură/ vise vi se scutură vi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouă cu tăiş de lună plină/ aripile prin grădină vi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoare de alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuia de urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să mai…
Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu…
Pagina 40 din 120