
Roxana Artene Penciu
Început de an şcolar cu daruri, la Colegiul Paul Dimo
Luni, 10 Septembrie 2018 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
"Cu sprijinul agenţilor economici parteneri - ArcelorMittal, Electric Navinstal, Eekels, Alewijnse Marine, Acced Grup - am oferit 140 de ghiozdane complet echipate (penar, pixuri, creioane, creioane colorate, radieră, ascuțitoare, cinci caiete dictando, cinci caiete de matematica, un echer) tuturor elevilor din clasa a IX-a, liceu şi şcoală profesională. De asemenea, cei trei elevi premiaţi la olimpiadele şcolare tehnice din anul anterior au primit cate un rucsac şi o pereche de căşt ...
Nu curge apă la robinet, dar curge bere la cârciumă
Luni, 10 Septembrie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În spatele complexului unde înflorea în urmă cu ceva timp comerţul, dar acum mai bine de trei sferturi pustiu, erau câteva tarabe, unde oamenii veneau la târguieli curente, ca să nu mai bată drumul până în Piaţa din Micro 38. Negustorii de zarzavaturi au dispărut acum ca şi cum n-ar fi fost prin zonă niciodată.
Locul a rămas însă în stăpânirea unor terase improvizate, unde, deşi nu era nici ora 10,00 dimineaţa, locuitorii cartierului se buluciseră, nu să bea cafea, ...
Micro 40, un cartier mai sumbru decât un cătun
Luni, 10 Septembrie 2018 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Chiar pici în depresie, atunci când vizitezi cartierul Micro 40. Nu pentru că zona n-ar pulsa de viaţă pe la toate colţurile. Dimpotrivă. Aici oamenii par să funcţioneze cumva după alt ceas. Mai au chef de vorbă la colţul străzii, te întreabă ce cauţi, imediat ce te detectează ca fiind străin locului.
Mai mult decât oriunde în Galaţi, aici ai sentimentul acut că te afli undeva într-un cătun de la ţară. Iar dezolarea vine din faptul că, peste tot, civilizaţia specific ...
În unele școli din Galați este încă şantier (FOTO)
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018 00:04 | Publicat în EDUCAŢIE
Trei unităţi de învăţământ am reuşit să vizităm pentru a vedea cât de pregătite sunt pentru începerea anului şcolar. În toate trei se lucra încă de zor vineri, în jurul prânzului, toate trei fiind în şantier, fie din cauza montării unor centrale noi, fie din cauza proiectelor de reabilitare. Oamenii şcolii, dar şi părinţii încercau să facă sălile cât mai primitoare pentru luni, când elevii se vor întoarce în bănci.
Am fost din nou la Şcoala Nr. 40 "Iulia ...
Elevii şi studenţii cu pensie de urmaş pot rămâne fără bani
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii şi studenţii care beneficiază de pensie de urmaş trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Galaţi dovada că îşi continuă studiile şi în anul şcolar sau universitar 2018-2019, altfel li se suspendă plata indemnizaţiei. Elevii trebuie să depună până cel târziu pe 25 septembrie o adeverinţă care să ateste că frecventează cursurile unei forme de învăţământ. În cazul în care nu au depus adeverinţa, nu vor primi banii pe luna octombrie. Pent ...
Alex Calancea Band, cu recidivă, la Galaţi
Vineri, 07 Septembrie 2018 04:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Pentru că nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit concertul din cadrul Festivalului "Rock la Dunăre", din cauza unei ploi torenţiale, Alex Calancea Band se întoarce la Galaţi, pentru a-şi onora datoriile faţă de public. Prin urmare, duminică, 16 septembrie, de la ora 20,00, puteţi asculta trupa din Republica Moldova. Alex Calancea este unul dintre cei mai apreciaţi basişti din Republica Moldova, iar trupa sa, formată din muzicieni profesionişti, este extrem de solicitată ...
Cinematograful copiilor, în Parcul Rizer
Vineri, 07 Septembrie 2018 12:45 | Publicat în UNDE MERGEM
Copiii şi părinţii acestora pot viziona filmul de animaţie "Despicable Me 3", sâmbătă, 8 septembrie, începând cu ora 20,00, în Parcul Rizer.Pelicula va continua aventurile lui Gru, Lucy şi a fiicelor adorabile - Margo, Edith şi Agnes, precum şi ale Minionilor. Trey Parker va fi vocea unui personaj negativ, Balthazar Bratt, un fost star, care a crescut obsedat de personajul jucat de el în anii ’80 şi care se dovedeşte a fi rivalul cel mai redutabil a lui Gru, până în prezent. ...
Mitologia greacă în peisajul urban gălăţean
Vineri, 07 Septembrie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociaţia "Mila 80" vă aşteaptă, duminică, 9 septembrie, la continuarea turului pietonal ghidat "Mitologia greacă în peisajul urban gălăţean", întrerupt de furtună pe 29 iulie. Traseul va porni de unde a rămas: din faţa fostului cinematograf "Central" (casa de bilete).Spațiul ocupat de țara noastră s-a aflat încă din cele mai vechi timpuri într-o permanentă conexiune cu elenismul. Oraşul nostru a reprezentat secole de-a rândul unul dintre popasurile grecilor călători pe ...
Despre Holocaust, fără stereotipuri
Vineri, 07 Septembrie 2018 11:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Lansarea volumului "Pământul negru. Holocaustul ca istorie şi avertisment", de Timothy Snyder, va avea loc la Librăria Humanitas Galaţi, sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 18,00. Invitat va fi Cristian Sandache, iar moderator, profesorul Doru Căstăian. Zguduitoare prin istoria pe care o spune şi relevând conexiuni neliniştitoare cu lumea de azi şi cu cea de mâine, "Pământul negru" evocă deopotrivă poveştile dramatice ale victimelor şi figurile dătătoare de speranţă ale ero ...
O voce celebră, din nou la Galaţi: Ion Suruceanu
Vineri, 07 Septembrie 2018 05:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" vă invită sâmbătă, 8 septembrie, începând cu ora 19,30, la un spectacol plin de muzică şi voie bună, în aer liber, la Grădina de vară "Leonard".
"Parada vedetelor" îl va readuce la Galaţi pe îndrăgitul cântăreţ Ion Suruceanu, cu minunatele sale melodii. Atmosfera va fi întreţinută de soliştii: Mihai Anton, Mariana Pisică, Cristina Vasopol şi Luminiţa Vologa, acompaniaţi de orchestra de revistă a teatrului, dirij ...