Chiar pici în depresie, atunci când vizitezi cartierul Micro 40. Nu pentru că zona n-ar pulsa de viaţă pe la toate colţurile. Dimpotrivă. Aici oamenii par să funcţioneze cumva după alt ceas. Mai au chef de vorbă la colţul străzii, te întreabă ce cauţi, imediat ce te detectează ca fiind străin locului.
Mai mult decât oriunde în Galaţi, aici ai sentimentul acut că te afli undeva într-un cătun de la ţară. Iar dezolarea vine din faptul că, peste tot, civilizaţia specific urbană pare să fie la sute de ani distanţă.
Nu că ar fi văzut cartierul prea multe mâini de asfalt acum zeci de ani când s-au dat în folosinţă blocurile, dar şi puţinul ăla a fost raşchetat de vreme şi de intemperii, printre blocuri, locul arătând ca un imens maidan. Gropi peste tot, în care la tot pasul poţi să-ţi rupi picioarele. Pe unele, câţiva oameni mai cu simţ civic le-au acoperit cu câte ceva. Altele se cască pe la colţuri de stradă, pe lângă blocuri, chiar şi la intrarea în scări. Cartierul a fost făcut în grabă pentru muncitorii veniţi din mediul rural pentru a lucra la colosul siderurgic de odinioară, care oferea mii de locuri de muncă oamenilor care voiau să scape de glodul de la ţară. Aşa se explică graba în care au fost date în folosinţă blocurile, cu apartamente mici, cât cutiile de chibrituri, parcă neterminate, cele multe dintre ele fiind făcute la normă, fără balcoane. Deşi primii locuitori s-au mai cizelat probabil, au căpătat aer şi stare de orăşeni şi s-au mutat în zone mai spilcuite, Micro 40 a rămas polul sărăciei oraşului. Aici locuiesc în continuare oamenii care nu şi-au permis să achiziţioneze locuinţe decât la jumătate de preţ. Şi cum spaţiul este destul de mic, fiecare s-a extins cum l-a tăiat capul. Ţi-e şi frică să treci pe lângă blocuri de teamă să nu te trezeşti că-ţi pică în cap vreo şandrama improvizată pe post de balcon, făcută fără nicio autorizaţi e şi fără siguranţa că rezistă la greutatea acareturilor depozitate în ele. Chiar la strada principală, am văzut oamenii trecând fără să-şi facă probleme, printr-un gang, un spaţiu dintre două blocuri, unde locatarii au construit unul peste altul balcoane. Se vede de la o poştă improvizaţia, pentru că toate sunt strâmbe şi nu par să prezinte foarte mare stabilitate. De ani buni, oamenii din zonă s-au obişnuit să trăiască cu pericolul deasupra capului, iar autorităţile s-au obişnuit să nu ia nicio măsură, aşteptând, probabil să se întâmple întâi vreo nenorocire. Atmosfera rurală e întregită de sârme înşirate peste tot, chiar şi în grădinile blocului, sau de la geamuri în copacul vecin, pe care gospodinele se fălesc cu rufele spălate. Într-un cartier în care foarte multe blocuri sunt deconectate de la reţeaua de apă curentă din cauza neplăţii facturilor, spălatul rufelor devine un lux cu care să te poţi mândri. Peste toate pluteşte de-acum legendara mizerie. Nici autorităţile, dar nici măcar locuitorii zonei nu se omoară cu păstratul curăţeniei.
Tomberoane goale, gunoi pe lângă
Mizeria pare să fie o caracteristică destul de constantă a cartierului Micro 40. Deşi n-o mai găseşti din gros, ca acum câţiva ani, a rămas vizibilă, fie pe stradă, fie pe la băncile improvizate ale blocurilor, unde sunt încă mormane de coji de seminţe, fie prin grădini unde locuitorii aruncă sacoşe cu gunoi, sticle, PET-uri, cârpe, chiar şi pantofi vechi. Nu că autorităţile ar da în brânci cu curăţenia, dar, la locurile de gunoi, am găsit tomberoanele goale, însă tot felul de lucruri depozitate alături. Asta şi pentru că oamenii nu se sinchisesc să-şi arunce resturile în ghenele special aşezate acolo pentru asta, dar şi pentru că lucrătorilor ECOSAL le-a scăpat faptul că trebuie să cureţe şi zona de lângă tomberoane.
Troiţa din faţa blocului
Dacă la ţară eşti obişnuit ca la răscruce de drum sau în faţa curţilor oamenilor să te opreşti pentru a-ţi trage sufletul în faţa unei troiţe, e mai puţin obişnuit acest lucru la oraş. Dar Micro 40 pare să fie cartierul tuturor posibilităţilor: chiar vizavi de biserică, în faţa unui bloc, în rând cu o consignaţie deschisă la parter într-un apartament, o troiţă construită cu dare de mână îţi demonstrează că oamenii pot fi evlavioşi chiar şi în zona cea mai săracă a oraşului.
Dispensarul, năpădit de bălării
Locurile unde se acordă asistenţă medicală ar trebui să fie, prin definiţie, cele mai curate şi mai îngrijite zone. Nu şi în Micro 40. Fostul dispensar în care sunt acum cabinetele medicilor de familie tronează în mijlocul unui ditai maidanul, plin de bălării, cu cărări bătute de oamenii care zilnic vin aici să-şi vadă de sănătate, rămase neasfaltate. Nu mai vorbim de culoarea spălăcită şi murdară a clădirii care n-a mai văzut o mână de var de zeci de ani.
Piaţa General Berthelot, un maidan
În 2013, zona situată la intersecţia Bulevardului Milcov cu strada 1 Decembrie 1918 (intersecţia din Micro 40) a primit numele „Piaţa General Henri Mathias Berthelot 1861 - 1931”.
Botezul s-a făcut la propunerea Fundaţiei Ikon, susţinută de un număr considerabil de cetăţeni ai municipiului, în semn de omagiu faţă de şeful Misiunii Militare Franceze din România în timpul Primului Război Mondial. În raportul de specialitate al hotărârii adoptate de Consiliul Local se arată că generalul Berthelot a acordat Galaţiului înalta decoraţie “Croix de la Guerre“ - Crucea de Război. Pentru meritele sale deosebite, generalul francez a fost decorat de Regele Ferdinand I şi de Parlamentul României, fiind declarat cetăţean de onoare al României. Mai mult, în anul 1926, Henri Berthelot a devenit membru al Academiei Române, instituţie căreia, ca ultimă dovadă de dragoste, i-a lăsat întreaga sa avere. Deşi sunt patru licee în zonă (Colegiul "Paul Dimo", Colegiul "Aurel Vlaicu", Colegiul "D. Moţoc" şi Liceul Teoretic "Mircea Eliade"), deci am avea pe cine să educăm şi cui să vorbim despre trecutul istoric al Galaţiului, nimic nu este amenajat acolo nici acum, la cinci ani după botez. Sensul giratoriu, respectiv Piaţa General Berthelot, nu e altceva decât un maidan.
Tineri care se droghează în faţa blocurilor
Dacă stai de vorbă cu oamenii din zonă, pentru a afla ce-i nemulţumeşte, descoperi că cea mai mare problemă a cartierului sunt ceilalţi locuitori care sunt certaţi cu bunul simţ, dar şi cu legea uneori. "Ce să vă spun? Gropile şi mizeria din jur sunt o mare problemă. De care totuşi ne putem feri. Dar ce ne facem cu golanii care vin noaptea la scările blocurilor?! E plină zona B-urilor de ei. Beau, fumează, fac gălăgie, mănâncă seminţe, lasă mormane de coji şi de sticle. Avem şi din cei care se droghează. Îi vezi pe scări stând cu privirile pierdute. Ţi-e şi frică să ieşi din casă. Avem copii, ce educaţie le dăm? Am chemat de mai multe ori poliţia. Uneori vine, alteori nu. Dar, probabil, nu le face nimic, pentru că în câteva ore sunt înapoi", ne spune Tasia Svârlefus.
Cinematograful "Flacăra", raiul boschetarilor
Câştigat de Primăria Galaţi de la RADEF RomâniaFilm, alături de cinematograful "Dacia" şi de Grădina de Vară "Central", cinematograful "Flacăra" este şi acum o privelişte dezolantă, unde doar gunoaiele, maidanezii şi boschetarii sunt stăpânii absoluţi. Asta în ciuda promisiunilor autorităţilor. În urmă cu doi ani, Primăria Municipiului Galaţi anunţa că "gălăţenii trebuie, din nou, să se bucure de aceste săli, acum puternic degradate şi nefolosite". "Flacăra" rămâne o pată neagră pe lista promisiunilor.
Joi venim în Ţiglina I
Cotidianul "Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă, în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 13 septembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în Ţiglina I, la chioşcul nostru din proximitatea pieţei, pe strada Saturn, pentru a ne spune care sunt principalele nemulţumiri şi probleme din cartierul dumneavoastră, dar şi pentru a le sugera autorităţilor ce pot face pentru remedierea lor.
