
Anca Melinte
Mirii Galațiului vor putea spune „Da!” în Casa Artelor, prima clădire istorică renovată cu bani europeni
Joi, 20 Octombrie 2022 21:00 | Publicat în REPORTAJ
Cunoscută de gălățeni drept „Casa pionierilor” sau fostul sediu al sindicatelor libere, frumoasa clădire de pe strada Domnească nr. 58 a devenit Casa Artelor. Gălățenii care doresc să-i treacă pragul o pot face gratuit, de luni până sâmbătă, între orele 10,00 - 12,00 și 14,00 - 16,00. Vor putea admira lucrări dintr-o colecție foarte valoroasă, care a fost expusă la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, dar și opere ale profesorilor, absolvenților și studenților Fac ...
În Parcul „Eminescu” se montează ghirlandele de Sărbători
Joi, 20 Octombrie 2022 16:50 | Publicat în SOCIETATE
Deși abia am trecut de jumătatea lunii octombrie, în mai toate magazinele au apărut deja produse și decorațiuni cu specific de Crăciun, iar operatorul serviciului de iluminat public a început montarea instalațiilor de iluminat festiv în oraș. O ghirlandă luminoasă era montată, joi dimineață, la intrarea în Parcul "Mihai Eminescu", iar arborii din jur așteptau și ei să fie gătiți. Ca și anul trecut, operațiunile au început din vreme, pentru a profita de timpul favorabil, ...
Cum puteți salva de la moarte puii despărțiți de mamă și abandonați (II)
Vineri, 21 Octombrie 2022 12:00 | Publicat în SFATURI
Cum puteți salva de la moarte puii despărțiți de mamă și abandonați (I)Bun-găsit, dragi iubitori de animale! Și astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi și informații. Așa cum am promis, cu sprijinul Anamariei Dandeș, coordonator al grupului local "Oameni de bine, pentru oameni și animale", continuăm să vă explicăm cum puteți salva de la moarte puii despărțiți de mamă și abandonați.
Aruncați pe domeniul public, în câmp sau direct în tomberon, închiși ...
Cât câștigi dacă-ți vinzi copiii
Joi, 20 Octombrie 2022 23:00 | Publicat în TV MANIA
* Bănel. „Nu puteam să las familia în spate și am luptat să le construiesc un viitor. Eu am devenit omul cel mai important din familie de la 15 ani. Eram singurul care produceam bani. În fiecare săptămână trimiteam bani acasă. Mă duceam cu câte o mașină plină de mâncare, cu tot ce aveau nevoie”, mărturisea fotbalistul Bănel Nicoliță, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Deja mă făcusem piele de găină de emoție, când am auzit întrebarea care avea să urmeze: ...
Ce notă îi dă cetăţeanul Pucheanu primarului Pucheanu, după şase ani de mandat
Joi, 20 Octombrie 2022 13:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Ultima oară mi-am dat 9 sau 8? Cred că rămân în continuare la un 8. Dacă ar fi să fiu şi mai dur, cred că m-aş duce în 7,5, doar pentru că există câteva luni de zile în care am pierdut tempoul. Şi nu mă refer la faptul că am ratat fonduri europene! Ci, pur şi simplu, la faptul că proiectele pe care mi le propusesem să le fac în acest mandat puteau fi scoase la licitaţie în primăvară, nu în toamnă. Cu mai multă atenţie, am fi câştigat şase luni. Eu zic că vom ...
UPDATE. Casa Artelor și-a deschis porțile pentru gălățeni (FOTO)
Miercuri, 19 Octombrie 2022 21:00 | Publicat în CULTURA
Gălățenii au, în sfârșit, o Casă a Artelor, pe strada Domnească nr. 58. Monumentala clădire de patrimoniu, veche de 150 de ani, restaurată spectaculos, grație fondurilor europene atrase de Primăria municipiului Galați, a fost inaugurată miercuri după-amiază.
Într-o ambianță muzicală deosebită, oferită de pianistul concertist al Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Ciprian Oloi, Casa Artelor i-a primit pe gălățeni cu o expoziție valoroasă adus ...
Oseminte umane descoperite pe taluzul Falezei, în campania de plantat copaci
Miercuri, 19 Octombrie 2022 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Oseminte umane, fragmente de zidărie și de vase medievale au fost descoperite miercuri, 19 octombrie 2022, de muncitorii societăţii Gospodărire Urbană care săpau gropi pentru a planta pini ornamentali pe taluz, în dreptul Hotelului "Faleza". Operațiunea a fost imediat oprită și au fost chemate autoritățile. Potrivit Mariei Răileanu, inspector în arheologie și monumente în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Galați, toate aceste descoperiri sunt medievale și, cel mai pr ...
Fără cioate, la Spicu și Romarta
Joi, 20 Octombrie 2022 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Cioatele magnoliilor care s-au uscat și au fost tăiate în zona Spicu vor fi îndepărtate. La fel și buturugile rămase din alți arbori care au avut aceeași soartă ca magnoliile. Miercuri dimineață, mai mulți angajați ai Gospodărire Urbană SRL se luptau să scoată din pământul uscat rădăcinile rămase.
Potrivit programului anunțat pe pagina sa publică de Facebook de Serviciul Administrare Spații Verzi din cadrul societății, până pe 21 octombrie, se vor scoate manual cio ...
Reguli noi privind accesul autoturismelor în cimitire (DOCUMENT)
Joi, 20 Octombrie 2022 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare a cimitirelor. Documentația poate fi consultată pe site-ul instituției primariagalati.ro, la secțiunea Transparență decizională sau la sediul instituției din strada Domnească nr. 54, Biroul Managementul Calității, transparență decizională, strategii și politici publice.
Printre numeroasele modificări am descoperit și prevederi noi privind acces ...
Un copil pentru mama, unul pentru tata, unul pentru țară și biserică
Miercuri, 19 Octombrie 2022 23:00 | Publicat în TV MANIA
* Natalitate. Acesta era, în urmă cu câțiva ani, mesajul mitropolitului Clujului, îngrijorat de scăderea natalității și de faptul că "România îmbătrâneşte şi toată Europa creştină". Firește, e ușor să le ceri altora să aducă pe lume copii și să facă oameni din ei, fără să contribui material cu nimic la treaba asta. De cuvintele înaltului prelat mi-am adus aminte deunăzi, când declarațiile cântăreței Delia că nu își dorește copii au intrat "În gura presei ...