Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Măgarul care colectează PET-uri!

Miercuri, 10 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Nu este o ofensă la adresa celui care strânge „timişorenele”, „bergenbierurile”, „pepsiurile” şi „borsecurile” de pe stradă. Nu, chiar asinul unei familii amărâte din oraş duce greul acestei operaţiuni europene în Galaţii mileniului al treilea! * „Dau plasticul ăsta şi le iau de mâncare la copii”, mărturiseşte cea care ar trebui premiată pentru că-i pasă de mediul înconjurător, chiar dacă compasiunea i se manifestă involuntar * Care-i comuna şi care- ...

Dorinel Munteanu: „Controlaţi-ne, suntem curaţi!”

Miercuri, 10 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Agenţia Naţională pentru Controlul Antidoping (ANCA) a anunţat că doreşte să urmărească îndeaproape fenomenul fotbalistic din Liga I * Circulă bârfa că iniţiativa ANCA nu este întâmplătoare, unele cluburi de prim eşalon bănuind liderul Oţelului de practici ilegale * Tehnicianul roş-alb-albaştrilor susţine însă că nu are nicio emoţie în acest sens * Marius Stan: „Controlul e normal”Directorul general al Oţelului este de părere că intenţia Agenţia Naţională ...

Mega-afacerea Oţelul

Marți, 09 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Cu un buget de 4 milioane de euro pentru sezonul în curs, clubul dunărean de Liga I îşi poate scoate în vara anului viitor cheltuielile pentru următorii trei ani! * Cu alte cuvinte, o investiţie minimă ar putea aduce un profit nelimitat (cam 300 la sută, după un calcul sumar) * Mai tare şi decât businessurile cu statul român! * Ce bani ar putea intra în visteria roş-alb-albaştrilor·    3,2 milioane de euro – drepturi de televizare Liga I, ediţia 2010-2011;·    7,1 mi ...

Râpă, la naţionala mare!

Marți, 09 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
Conform siteului www.onlinesport.ro, care citează surse federale, fotbalistul Oţelului Galaţi Cornel Râpă (20 de ani) va fi convocat la reprezentativa de seniori a României pentru meciul amical cu Italia, care va avea loc pe 17 noiembrie, în Austria. Fundaşul dreapta ar prinde, în premieră, naţionala mare, după ce a jucat constant la echipa de tineret a lui Emil Săndoi. Lista oficială a jucătorilor care vor participa la testul cu Italia va fi dată publicităţii miercuri, de căt ...

Scoateţi-vă ţevile din casa mea!

Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Articolul publicat acum două săptămâni vizavi de Ordinul 343 al ANRSC, prin care posesorii de centrale termice ar urma să contribuie la facturile din sistemul centralizat, nu rămâne fără ecouri * Gălăţenii ne scriu că sunt hotărâţi să renunţe şi la coloanele care le traversează apartamentul * Cunoştea actul încă din augustBazaconia numită Ordin, prin care românii care s-au debranşat de la sistemul centralizat de încălzire sunt puşi să dea bani pentru a plăti o c ...

Oţelul 2010 - Regimentul „11 Şiret”

Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Fără competenţa jucătorilor roş-alb-albaştri, disciplina cazonă impusă de „neamţul” Dorinel Munteanu şi rafinamentul lui Marius Stan, care pe alocuri, se poate traduce şi printr-o abilitate soră cu şiretenia, formaţia fanion a Galaţiului n-ar fi putut ajunge să domine atât de clar ediţia 2010-2011 a Ligii I * Nume predestinatRegiment 11 Siret. Aceasta-i strada pe care se află birourile clubului de fotbal care conduce campionatul Ligii I de vreo şapte etape. Parcă şi s ...

Filip, debutantul necunoscut de la meciul din Bănie

Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Legitimat în această toamnă, după o perioadă de probă, mijlocaşul orădean de 21 de ani a fost surpriza plăcută a jocului de la Craiova * „Va fi cu noi în autocar”Absenţa lui Gabriel Giurgiu din partida cu Universitatea îl putea obliga pe Dorinel Munteanu să rotească jumătate de echipă. Cum nu exista un mijlocaş central care să vină direct de pe bancă în locul clujeanului de 28 de ani, Neamţul urma să-l retragă la acoperire, lângă Neagu, pe Viglianti, iar pe postu ...

Aoleu, se retrage Mirel al meu!

Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Nici nu ştiu de unde s-o apuc la început de săptămână. M-a tulburat îngrozitor vestea că fotbalistul Mirel, bărbatul puternic de la centrul terenului, care când loveşte mingea parcă dă cu crosa, se retrage din naţionala României. Fără el nu vom mai fi nici măcar cum am fost vreodată! Când mi-aduc aminte cum dădeau „albanejii” gol de lângă Rădoi de crăpau mâţele franţuzeşti şi bosniace jucându-se cu clasamentul la zi al grupei…  * Lucian Bute, campionul mon ...

Dorinel se gândeşte deja la Brăneşti

Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
În urma victoriei de la Craiova, un convingător 1-0 cu Universitatea, în etapa a 14-a a Ligii I de fotbal, antrenorul Oţelului a declarat că, după o bucurie de maxim o zi-două, urmează grijile pentru partida cu Victoria Brăneşti, de vineri. „Am câştigat, îmi felicit băieţii, dar de luni nu ne mai gândim decât la jocul cu Victoria Brăneşti. Ne aşteaptă un meci poate mai greu decât cel de la Craiova. Mi-aş dori ca vineri, deşi jucăm la ora 14, să avem un stadion plin” ...

Oţelul-meserie!

Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SPORT
* Jucătorii gălăţeni au ajuns la 32 de puncte după un succes entuziasmant şi la Craiova * Golul a fost marcat de Silviu Ilie, după o pasă minunată a lui Paraschiv * Atmosfera incredibilă de pe ”Ion Oblemenco” a fost stinsă de fotbalul perfect al roş-alb-albaştrilor * UNIVERSITATEA CRAIOVA – OŢELUL GALAŢI 0-1 (0-1)Meci de fotbal disputat aseară în etapa a 14-a a Ligii I;Stadionul „Ion Oblemenco” – 25.000 de spectatori;A marcat: Ilie 22’;Cartonaşe galbene: Wobay 31 ...
Pagina 397 din 545